– Evenimentul zilei: Povestește-ne, te rog, despre „Andilandi”, despre acest minunat proiect editorial dedicat copiilor! Dar spune-ne totul, vorbește-ne despre zmei, despre sânziene și uriași, despre iele, căpcăuni și solomonari, despre Pasărea Măiastră și Celălalt Tărâm…

 – Sînziana Popescu: Seria fantasy „Andilandi”, publicată la Editura Nemi și destinată în principal copiilor între 9 și 12 ani, s-a născut, de fapt, din dorința mea arzătoare de a le prezenta micuților de azi ființele fantastice din miturile și basmele noastre din bătrâni. Mi-am dorit să le fac cunoștință cu Caii Năzdrăvani, cu Pasărea Măiastră, cu Zmeii, cu Blajinii, cu Căpcânii, cu Uriașii și cu Ielele copilăriei mele și să le demonstrez că sunt și ei demni de atenție și admirație, asemenea Trolilor, Elfilor, Enților, Goblinilor ori Hobbiților. Nu știu în ce măsură am reușit, dar asta am avut în gând înainte de a mă apuca de scris această serie fantasy, care, spre deosebire de majoritatea covârșitoare a celorlalte apariții de profil, este puternic inspirată și atașată de valorile, temele și personajele din basmelor populare românești. În aceste cărți nu apar Dragoni, Elfi, Orci și Troli, în schimb am decis să chem la luptă Zmeii, Ielele, Sânzienele, Ursitoarele, Balaurii, Solomonarii, Strigoii, Uriașii, Căpcânii și Blajinii autohtoni. Nu lipsesc nici Sfintele Duminică și Vineri, Crăiasa albinelor, Crăiasa furnicilor, Calul Năzdravan și Păsarea Măiastră. M-am oprit doar asupra personajelor mitologice de căpătâi, descrise în basmele populare ori analizate în diverse studii folclorice de marcă. Pe unele le-am preluat ca atare, pentru că și-au găsit singure locul și rostul în intriga pe care o construisem. Pe altele le-am modificat ori m-am oprit asupra unor versiuni acceptate numai în anumite zone ale țării, dar de fiecare dată m-am străduit să rămân fidelă regulilor, nu excepțiilor și, nu în ultimul rând, basmelor copilăriei mele. Însă nu mi-am propus nicio clipă să le prezint aceste personaje copiilor într-o manieră didactică, seacă. Cărțile seriei „Andilandi” sunt scrise pentru copiii de azi, dar și despre copiii zilelor noastre, fiindcă personajele principale ale cărților sunt niște copii obișnuiți, cu care cititorii se vor putea identifica cu ușurință și care ajung în acea lume fermecată, neobișnuită, pe un tărâm populat cu o sumedenie din ființele fantastice din mitologia noastră. Odată ajunși acolo, copiii vor dobândi o nouă identitate, vor avea de dus la bun sfârșit o misiune și vor avea drept ajutor un Cal Năzdrăvan, vorbitor, înaripat și mare consumator de jăratec. În această lume magică, în care îi invit să pășească pe toți cititorii noștri, personajele centrale vor avea parte de o sumedenie de aventuri, de călătorii inițiatice, aș putea zice, din care se vor întoarce în lumea lor îmbogățiți, vor deveni mai buni, mai blânzi, mai toleranți.

Istorioare cu drăgaice și moroi

– Acum, că ne-am lămurit cum stă treaba cu „Andilandi”, spune-ne, te rog, cum/când/de ce te-ai lăsat sedusă de povești, de basme, de înțelepciunea bunicilor? Ce-a însemnat și ce (mai) înseamnă copilăria pentru Sînziana Popescu?

– Cred că motivul principal pentru care m-am apucat să scriu o serie fantasy inspirată din mitologia românească, deși eu scrisesem până în acel moment doar scenarii de film și piese de teatru pentru copii, a fost că am crescut cu basmele românești. În copilărie, bunicii mei îmi spuneau povești din satele lor, cu drăgaice și moroi, sau îmi citeau poveștile cla sice. După ce am mai crescut puțin, am început să caut și să citesc singură astfel de povești, pe care le recomand și cititorilor mei. Vorbesc de basmele culese de Petre Ispirescu (Ileana Simziana, Prâslea cel voinic și merele de aur, Greuceanu), de T. Pamfilie (Povestea lui Petrea și a Rujalinei-Linei), de G. Dem. Teodorescu (Fata din dafin) sau de cele scrise de Ioan Slavici (Zâna Zorilor), de Ion Creangă (Dănilă Prepeleac și Harap-Alb), de Mihai Eminescu (Făt-Frumos din lacrimă), de Vladimir Colin (Basme) și de Alexandru Mitru (În țara legendelor). Astfel de basme mi-au deschis apetitul pentru poveștile din bătrâni. Așa a fost copilăria mea și despre ea încerc să le vorbesc copiilor de azi. Mi-am însușit aceste personaje și acum le predau ștafeta cititorilor mei. Sper ca și ei să le îndrăgească, să le facă „ale lor” și să povestească despre ele și altora, menținând mereu vie tinerețea fără bătrânețe a basmelor românești.

 

O morală subtilă, îmbrăcată în poveste

– Evenimentul zilei: (Ne) Propui povești cu morală, fără ca acestea să fie (și) moralizatoare. Dezvoltă un pic aici!

– Sînziana Popescu: Cred că în prefața primului volum al seriei „Andilandi” (Călătoria lui Vlad pe Celălalt Tărâm), Ioana Drăgan e cea care ne ajută să înțelegem cel mai bine ce se întâmplă, de fapt, în aceste cărți, din ce pricină pot fi etichetate drept povești cu morală, dar fără a fi moralizatoare. Ea spunea la un moment dat că aș avea „un talent rar în lumea creatorilor de gen, de a oferi lectorilor, mai mici sau chiar și mai mari, o situație moralizatoare prin excelență, în care însă morala rămâne implicită, filtrată subtil și fecund într-o poezie a magiei, imaginației, reveriei și a gândurilor pozitive”, iar eu îi mulțumesc pentru aceste frumoase rânduri. Mărturisesc că principala mea temere a fost mereu ca nu cumva mesajul pe care încercam să li-l transmit copiilor să fie perceput ca o lecție. Nu miam propus să impun morala, ci s-o propun și, mai ales, s-o îmbrac în poveste. Și se pare că am reușit într-adevăr s-o camuflez îndeajuns încât să fie văzută și receptată, dar să nu le sară-n ochi, deci cred că mi-am atins scopul.

Diferențele dintre basmele românești și jocurile pe calculator

– Evenimentul zilei: Care sunt, dragă Sînziana Popescu, diferențele dintre o poveste cu miez și un joc pe calculator/telefon mobil? Ce diferențe crezi că există între un basm ilustrat într-o carte și un desen animat pe computer? Cum crezi că va arăta viitorul copiilor noștri din acest punct de vedere?

 – Sînziana Popescu: În vreme ce un joc pentru computer îți oferă totul pe tavă, un basm bine scris te provoacă să visezi, îți deschide poarta către o lume care nu se termină neapărat odată cu fraza de încheiere a poveștii, ci poate continua și se poate transforma într-o poveste fără sfârșit. Chiar și după ce ai închis cartea, mintea ta poate broda mai departe, poate schimba finalul, poate reveni în acel univers, pe care-l va suci și răsuci, descoperind sensuri nebănuite, la care poate nici măcar autorul nu s-a gândit. Povestea îmbogățește, înnobilează, în vreme ce jocul nu îți oferă mare lucru, în schimb îți mănâncă timp prețios, deci aș putea spune, forțând puțin nota, că un joc pentru computer te consumă. Cu filmele de animație sau cu filmele pentru copii povestea e asemănătoare. Filmul îți oferă povestea gata mestecată, pasată, ușor de digerat și de cele mai multe ori trunchiată, prescurtată. Din pricina asta cred că e mereu indicat să citești cartea înainte de a viziona filmul făcut după ea, fiindcă filmul va putea fi, în cel mai fericit caz, doar la fel de bun ca romanul după care a fost ecranizat, dar niciodată mai bun.

Totul cu măsură

– Viitorul?

– Cum va arăta viitorul copiilor noștri depinde numai de noi. Nu spun să le interzicem jocurile pentru computer și să-i forțăm să citească non-stop, asta chiar ar fi o mare greșeală, pentru că și le-ar dori și mai mult, dar, atâta timp cât vom păstra o măsură în toate, cât îi vom lăsa să se joace, dar îi vom îndemna și să citească, cred că lucrurile se vor aranja de la sine.

 

Te-ar putea interesa și: