Ciprian Ciucu, nemulțumit de instituțiile din subordine. Mi-ar plăcea să prindă viteză

Ciprian Ciucu, nemulțumit de instituțiile din subordine. Mi-ar plăcea să prindă vitezăCiprian Ciucu. Sursa foto: INQUAM/George Călin

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a criticat ritmul în care unele instituții din subordinea municipalității rezolvă problemele din București și a cerut mai multă inițiativă din partea acestora. Edilul a dat drept exemplu o lucrare dispusă încă din primăvară și finalizată abia spre sfârșitul verii.

Ciprian Ciucu, nemulțumit de instituțiile din subordine

Ciprian Ciucu s-a declarat nemulțumit de viteza cu care sunt soluționate unele probleme din Capitală și a cerut instituțiilor subordonate Primăriei Municipiului București să intervină mai rapid atunci când apar situații care trebuie remediate.

Primarul general a arătat că administrațiile din subordinea PMB ar trebui să se autosesizeze și să nu aștepte de fiecare dată o dispoziție pentru a acționa.

Unul dintre exemplele date de edil este amenajarea unui teren din București, lucrare pe care spune că a cerut-o încă din primăvară.

Ciprian Ciucu: „Mi-ar plăcea ca ADPMB să prindă viteză”

Potrivit primarului general, de pe teren au fost îndepărtate deșeurile și trei containere, iar spațiul a fost ulterior amenajat cu flori perene.

Suprafața nu a fost betonată sau asfaltată, astfel încât terenul să rămână permeabil.

„Am dat gardul jos, am scos o basculantă de mizerie şi trei containere uitate acolo şi am amenajat acest spaţiu cu flori perene şi, fără a-l mineraliza, rămâne permeabil. Mi-ar plăcea ca ADPMB să prindă viteză. Am dispus această lucrare simplă în primăvară şi aproape ne-a prins toamna. Sunt multe astfel de maidane în oraş. Da, se poate. M-am căpătuit cu o entorsă la baschet. Cum îmi trece, ies iar pe străzi. PMB şi subordonatele stau în continuare greu la capitolul iniţiativă şi autosesizare”, a scris Ciprian Ciucu pe Facebook.

ADPMB

ADPMB. Sursă foto: Facebook

Primarul cere mai multă inițiativă din partea instituțiilor

Ciucu susține că în București există mai multe terenuri aflate într-o situație similară și consideră că acestea pot fi amenajate fără intervenții complicate.

În același timp, edilul a criticat faptul că instituțiile municipalității reacționează greu și a cerut o implicare mai mare în identificarea și rezolvarea problemelor din oraș.

Primarul general a spus și că va reveni pe străzile Capitalei după ce se va recupera în urma unei entorse suferite la baschet.