Cioloș i-a făcut o propunere incredibilă lui Florin Cîțu. Ar fi ceva unic dacă o acceptă

Cioloș i-a făcut o propunere incredibilă lui Florin Cîțu. Ar fi ceva unic dacă o acceptă

Copreşedintele USR PLUS, Dacian Cioloş, a transmis recent că așteaptă ca Florin Cîțu să facă un pas în spate după ce a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al PNL în fața lui Ludovic Orban.

De asemenea, cel care a câștigat recent primul tur al alegerilor interne pentru șefia USR PLUS s-a referit și la întâlnirea de parafare a PNRR cu şefa Comisiei Europene, la care au fost prezenți președintele Klaus Iohannnis și prim-ministrul Florin Cîțu.

Astfel, Cioloș a subliniat că meritele pentru aprobarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) „sunt ale tuturor celor care muncesc pentru o Românie modernă″. A fost o referire clară la meritele sale și ale colegilor din USR PLUS.

„Dincolo de acest moment, trebuie să ne concentrăm rapid pe implementare - sunt acolo zeci de investiţii majore, reforme - unele cheie susţinute de USR PLUS, care au făcut parte din programul nostru de guvernare - care fără USR PLUS în guvern au puţine şanse de a fi concretizate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru ca toate aceste lucruri să se întâmple, acum, că au trecut alegerile în PNL, este momentul ca noul preşedinte PNL să vină cu o propunere de prim-ministru, alta decât Florin Cîţu. Ar fi un început bun. Avem treabă″, a scris Dacian Cioloş luni seara, pe Facebook.

Cioloș, Cîțu și Dan Barna

Laude pentru USR PLUS

De asemenea, fostul premier a punctat că „USR PLUS are tot dreptul să fie mândru, ca partid, pentru aprobarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă″. „Am dovedit, ca partid, că atunci când avem în faţă un obiectiv uriaş suntem în stare să îl ducem la bun sfârşit nu doar onorabil, dar şi remarcabil.

Doi oameni merită felicitări în mod special. Primul e Cristian Ghinea, care a muncit ca nimeni altul la acest proiect şi este artizanul formei finale a PNRR-ului României. Al doilea este Dragoş Pîslaru, care a coordonat trecerea PNRR prin Parlamentul European şi care, ca urmare a efortului său, a devenit unul dintre cei mai performanţi europarlamentari.

Pentru USR PLUS, este o dovadă mai mult decât relevantă despre forţa acestui partid care poate să performeze la orice nivel îşi propune să o facă. PNRR înseamnă şi o uriaşă muncă de echipă, un exerciţiu de planificare nu numai a fondurilor şi investiţiilor, dar mai ales a reformelor necesare pentru modernizarea României, o mobilizare extraordinară care a implicat ministere diferite, sute de oameni din administraţia publică centrală şi locală, din societatea civilă şi din mediul afaceri″, a mai spus Cioloş.