Ciolacu: Vă anunţ oficial, Antonescu va intra în turul doi al alegerilor prezidențiale

Ciolacu: Vă anunţ oficial, Antonescu va intra în turul doi al alegerilor prezidențialeCrin Antonescu. Sursa foto: Facebook/Crin Antonescu

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a anunțat marți, după ședința Consiliului Național a partidului, că Crin Antonescu va intra în turul 2 al alegerilor prezidențiale. El a menționat că a discutat cu colegii din teritoriu, iar toți au fost încântați de prestația candidatului în dezbaterea de luni seară.

Liderul PSD: Toată lumea a fost încântată de prestaţia lui Crin Antonescu

Liderul PSD a afirmat la sediul partidului că a avut o întâlnire cu colegii săi din Consiliul Politic Național, înainte de ziua votului, pentru a se mobiliza și a stabili detaliile organizării. Referitor la dezbaterea candidaților la alegerile prezidențiale, Ciolacu a menționat că au fost trei intervenții pe această temă.

„Toată lumea a fost încântată de prestaţia domnului Crin Antonescu. Era şi normal”, a declarat acesta.

Ciolacu: Vă anunţ oficial, candidatul coaliției va intra în turul 2

Președintele PSD s-a declarat mulțumit față de mobilizarea de la nivelul local. Când a fost întrebat dacă va rămâne în funcție în cazul în care Crin Antonescu nu va intra în turul doi al alegerilor prezidențiale, Ciolacu a răspuns cu fermitate că acesta va intra în turul doi.

„Întotdeauna, când sunt alegeri, când sunt locale, când sunt europarlamentare, când sunt într-o funcţie de preşedinte, preşedintele şi numai preşedintele PSD-ului este întrebat ce face dacă nu câştigă sau dacă nu câştigă partidul sau dacă altul are mai multe consilii judeţene. Vă anunţ oficial, domnul Crin Antonescu va intra în turul 2 şi nu va fi cazul”, a mai spus Ciolacu.

De asemenea, întrebat dacă candidatul reprezintă ultima sa oportunitate de a rămâne premier, liderul PSD a răspuns: „Nu, este ultima şansă ca România să rămână în continuare într-o zonă stabilă, atât economic cât şi politic. Este ultima şansă a noastră, a românilor, şi a dumneavoastră, că sunteţi mai tineri decât mine, de a avea un viitor în România”.