Cine vrea să dea foc ţării: Un traseist milionar care-şi bate joc de cei sărmani

Cine vrea să dea foc ţării: Un traseist milionar care-şi bate joc de cei sărmani

Deputatul PSD Stanciu Zisu, cel care îşi invita colegii să „dăm foc în toată ţara” pentru ca Victor Ponta să iasă preşedinte, este unul dintre cei mai bogaţi parlamentari. Are o aşa avere încât sărăcimea incitată la răscoală n-ar putea acumula atâtea milioane nici într-o mie de ani de muncă cinstită.

“Vă invit să dăm foc ultimei rămășițe a regimului Băsescu. Să dăm foc în Dâmbovița, să dăm foc în Alba, Timișoara, Arad, Dărmănești… Să dăm foc în toată țara, pentru că avem un singur scop: Victor Ponta, președinte!”, a zbierat Zisu în timpul congresului PSD.

Înflăcărat de figura lui Victor Ponta, deputatul PSD de Dâmboviţa a uitat că printre cunoştinţele sale foaaarte apropiate se află şi o „rămăşiţă a regimului Băsescu”. Este vorba de fostul prefect PDL de Ialomiţa, Marinică Cazacu, care  în 2008 a fost trimis în judecată de DNA pentru mânării cu retrocedări de  terenuri, pagubele aduse statului fiind de peste 6 milioane de euro. Printre beneficiarii combinaţiilor  se află şi Stanciu Zisu, cu care de altfel prefectul făcea afaceri profitabile, firma sa având în arendă  un teren al deputatului PSD. 

Terenurile reprezintă de altfel pentru deputatul PSD o pasiune care i-a pârjolit întreaga existenţă. Este unul dintre cei mai mari moşieri ai Parlamentului, are nu mai puţin de 72 de suprafeţe agricole şi intravilane, împrăştiate prin Ialomiţa, Ilfov, Dâmboviţa, Constanţa şi Giurgiu.

Ca orice moşier care se respectă, Stanciu Zisu stă la oraş, iar ca orice pesedist cu ştaif, se încinge în dezbateri socialiste în foarte multe case proprietate personală. Mai exact vreo 13, după cum reiese din declaraţia sa de avere: 11 apartamente plus o vilă în Bucureşti, la care se adaugă încă un palat în Voluntari. Când ai atâtea case, nu poţi să te uiţi decât în scârbă şi cu dispreţ la ceilalţi care abia îşi permit una, şi aia făcută cu chiu cu vai. Pe Facebook, cam aşa descria deputatul, în bătaie de joc, casele amărâţilor cărora li se adresează PSD.

Cum se face că în partidul celor mulţi şi sărmani  a ajuns un asemenea  burghezo-moşier,  mistuit să aibă cât mai multe averi? Răspunsul corect este traseismul. Stanciu Zisu şi-a început cariera politică în PRM prin anul 2000, atunci când Vadim se pregătea să  facă ordine în ţară cu mitralierele.  La nici un an după ce a devenit deputat tocmai la Vaslui, Zisu l-a trădat pe Tribun şi a fugit cu tot cu averi la PSD, presa locală menţionând că nimeni nu l-a mai văzut apoi prin Moldova.

12 ani mai târziu, Stanciu Zisu reapare în Dâmboviţa, în compania baronului PSD Adrian Ţuţuianu, căruia nu ştia cum să-i mai înalţe osanale fierbinţi de acest tip. „'Napoleon-ul romanilor este Alexandru Ioan Cuza', mi-a spus azi cu inteligenţă Adrian Ţuţuianu, fără a realiza cât adevăr şi frumuseţe irumpe din zicerea sa, fâcând din aceasta o autentică maximă!”, nota Zisu pe Facebook, dogorind de profunzime.

Şi uite aşa Zisu irumpe iar în Parlament, mândru român cu torţa în mână. Când se va aprinde ţara, iar cocioabele  lui Gaudi  vor fi cenuşă pentru a proteja  simţul artistic al pesediştilor, mai mult ca sigur că vor scăpa de la pustiire vreo 72 de terenuri, 13 case, câte un palat de baron în fiecare judeţ şi două vile de la Cornu.