Cine s-a apropiat de mașină în atentatul de la Arad. Gestul ciudat al unei persoane

Cine s-a apropiat de mașină în atentatul de la Arad. Gestul ciudat al unei persoane

Ies la suprafață noi detalii despre ultimele momente din viața omului de afaceri din Arad, mort în explozia autovehiculului său, sâmbătă dimineața.

Cele trei persoane care au fost cu omul de afaceri din Arad, Ioan Crişan, în ultimele clipe din viaţă sunt prieteni apropiaţi. Aceştia au fost audiaţi deja la Bucureşti. Este vorba despre administratorul supermarketului în faţa căruia a avut loc explozia, ospătarul cafenelei şi o cunoştinţă a lui Crişan, un client mai vechi care obișnuia să cumpere de la el peşte.

Sunt oameni cu care acesta se vedea în mod regulat la cafea

După ce fata lui Ioan Crișan a rupt tăcerea, dar și patronul service-ului unde și-a reparat mașina, a venit rândul altor cunoștințe și martori să ofere indicii.

Potrivit martorilor, sâmbătă dimineaţă, Ioan Crişan a venit la cafenea pentru a-i aduce o pungă cu peşte de la ferma sa clientului. Ultimele 3 persoane care l-au văzut în viaţă pe Crişan au fost audiate deja la Bucureşti. Inclusiv pe acel bărbat misterios cu şapcă care îl şi aşteaptă în momentul în care Ioan Crişan ajunge la cafenea. Toţi cei trei martori au declarat oamenilor legii că omul de afaceri nu era agitat când a ajuns la cafenea şi nu a fost sunat în cele 10 minute cât a stat la bar.

Când a plecat, Crişan le-a spus celor trei că merge la ferma sa, apoi la pescuit. Cei trei îl cunoşteau foarte bine pe Ioan Crişan. Unul dintre audiaţi este ospătarul, bărbatul în geacă roşie, care a ajuns primul la maşina în flăcări, atunci când s-a declanşat explozia.

Una dintre persoanele cu care a stat de vorbă Ioan Crișan înainte de explozie a fost ospătarul cafenelei, cel îmbrăcat într-o bluză roșie

În ce priveşte dispariţia bărbatului misterios cu şapcă, clientul căruia Ioan Crişan îi adusese peşte, acesta a declarat anchetatorilor că nu s-a îndreptat către maşina în flăcări a afaceristului, pentru că mergea spre propriul autoturism, parcat la câţiva metri de cafenea. El a precizat că voia să-şi ducă în maşină punga cu peşte. Iar la scurtă vreme s-a declanșat și explozia care a dus la moartea lui Ioan Crișan.

Atentat

Un bărbat care apare în imagini ar putea fi personajul-cheie în acest dosar

Deși la câțiva metri de el, arde mașina omului de afaceri, bărbatul din imagini acesta trece grăbit și se depărtează de autoturism ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Bărbatul îmbrăcat în negru pleacă însă ca și cum nimic nu s-a întâmplat, nici măcar nu se uită la mașina care arde în spatele lui, ceea ce indică un comportament ciudat.

Mai mult, există informații potrivit cărora bărbatul din Arad și-a construit afacerea pe bani împrumutați de la bănci și mai mulți indivizi. Asasinul care a provocat tragedia de la Arad a avut timp să iasă din țară imediat după explozia mașinii, spune prefectul județului. El mai spune că granița este foarte aproape, iar autoritățile nu aveau cum să impună restricții la accesul de la frontieră atât de repede.

Ipoteza că bomba ar fi fost detonată de la distanță este din ce în ce mai reală

Ipoteza anchetatorilor este că explozia a fost detonată cu ajutorul unui telefon mobil, semn că cel care a declanșat dispozitivul a vizat doar mașina omului de afaceri și viața acestuia și nu alte autoturisme aflate în zonă. Potrivit surselor  se pare că bomba care l-a ucis pe Ioan Crișan, a fost montată sub scaunul mașinii pe care o conducea.

Anchetatorii iau în considerare posibilitatea ca deflagrația în care ș-a pierdut viața omul de afaceri să fi fost produsă de un dispozitiv adus din Serbia. Acesta ar fi fost fabricat artizanal, dintr-un kilogram de praf de pușcă. Dispozitivul artizanal este cunoscut de speciliști drept „bombă țeavă”, pentru care s-ar fi folosit aproximativ un kilogram de pulbere. Așa se explică, susțin anchetatorii, de ce martorii au spus că, în aer, se simțea miros de praf de pușcă, relatează Antena 3.

Ne puteți urmări și pe Google News