Fost șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Alba, Traian Berbeceanu a devenit cunoscut pentru anchetele împotriva interlopilor din vestul țării, dar mai ales după ce a fost reținut și anchetat de DIICOT. În prezent este noul prefect al Bucureștiului, după îndepărtarea lui Gheorghe Cojanu din funcție.

Sursa foto: Facebook

Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, persoane zâmbind

Cine este Gabriela, soția lui Traian Berbeceanu

Traian Berbeceanu este căsătorit cu Gabriela şi au împreună un fiu, pe  nume Bogdan. Din ultima declaraţie de avere depusă de soţia lui Berbeceanu reiese că aceasta a încasat un venit anual de 54.103 lei de la ISJ Hunedoara, adică a avut un salariu lunar de 4.508 lei.Gabriela Berbeceanu, soţia noului prefect al Capitalei, este inspector şcolar pentru învăţământ preşcolar la Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara.

Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane

Soţii Berbeceanu deţin apartament de 78 metri pătraţi în Deva, două maşini şi o remorcă auto. Familia nu avea alte bunuri sau bani în conturi. În schimb, are datorii de 35.000 de euro la o bancă şi de 20.000 lei la un CAR

Traian Bereceanu a fost șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba între 2005 și 2013, când a trebuit să plece în urma unei anchete a DIICOT. A stat în arest din 24 octombrie până în 26 noiembrie 2013, fiind acuzat că ar fi sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere, cu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei.

Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, persoane zâmbind, oameni în picioare, nor, cer, pantofi şi în aer liber

Berbeceanu a fost achitat în 2016, în prima instanță, fiind găsit nevinovat. Mai mult, În 6 noiembrie 2019, procesul poliţistului a fost suspendat. În schimb fostul procuror şef al DIICOT Alba, Ioan Mureşan, a fost condamnat la 7 ani de închisoare cu executare pentru că a săvârşit mai multe nereguli în anchetarea lui Berbeceanu.

Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, barbă

Traian Berbeceanu mai este numit și „Comisarul Cattani”. Acesta a coordonat anchete în unele dintre cele mai mari dosare de crimă organizată din ţară. În 2007, a primit distincţia de poliţistul anului. În fiecare an de atunci, BCCO Alba Iulia a fost considerată cea mai puternică şi mai profesionistă dintre structurile similare din ţară.

Comisarul-şef Traian Berbeceanu s-a remarcat prin acţiuni în forţă şi prin anihiliarea unor grupări infracţionale cu zeci de inculpaţi. Potrivit declarației de avere, Traian Berbeceanu a încasat, în tot anul trecut, o pensie de ofiţer MAI de 88.000 lei, adică puțin peste 7.300 de lei pe lună.