„Ambasadorul Marii Britanii în România, Andrew Noble, marchează ziua de naştere a Reginei Elisabeta a II-a prin prepararea de sarmale” – este mesajul ce însoţeşte înregistrarea video a diplomatului, care prezintă fiecare etapă a pregătirii acestui fel de mâncare.

Diplomatul britanic a explicat că inițiativa este, de fapt, răspunsul său la provocarea amologolului român din Regatul Unit al Marii Britanie, Dan Mihalache.

„Azi o să gătesc pentru dumneavoastră preparatul meu românesc preferat. Este un fel de mâncare pe care l-am descoperit când am venit în România comunistă, în 1983. Atunci nu se găsea în multe locuri. Acum, în Transilvania, în restul ţării, găsiţi acest preparat în orice restaurant. Este foarte popular”, spune Noble înainte de a începe să gătească.

După ce oala cu sarmale a fost scoasă din cuptor, Andrew Noble a prezentat și câteva sugestii de servire – cu smântână, cu mămăligă, vin românesc sau bere. „La final, vom avea ceva atât de delicios, încât veţi presupune că a fost inventat în Yorkshire. Atât de bun este. În perioada comunismului, cu greu găseai smântână. Acum este peste tot”, a mai spus ambasadorul Marii Britanii la București.

Ambasadorul Marii Britanii gătește sarmale

Ambasadorul Marii Britanii în România Andrew Noble marchează ziua de naștere a Reginei Elisabeta a II-a prin prepararea de sarmale. Inițiativa vine după ce Andrew Noble a fost provocat de Ambasadorul României în Marea Britanie Dan Mihalache să gătească un preparat românesc pe canalul celor de la The Hairy Bikers.#FoodIsGREAT

Publicată de British Embassy Bucharest pe Marţi, 9 iunie 2020

Demersul diplomatului vine în ajunul unei importante celebrări britanice anuale. A doua zi de sâmbătă a lunii iunie este sărbătorită, în Marea Britanie, ca Zi Oficială de Naştere a Majestăţii Sale Regina.

Altfel, la 21 aprilie 2020, regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a împlinit vârsta de 94 de ani. Regina Elisabeta a II-a (Elizabeth Alexandra Mary de Winsdor) s-a născut la 21 aprilie 1926, la Londra, fiind fiica prinţului Albert, duce de York, viitorul rege George al VI-lea, cel de-al doilea fiu al regelui George al V-lea şi al reginei Mary, şi a Elisabetei Bowes-Lion, ducesă de York. Regina Elisabeta a II-a este şeful Casei de Windsor, Casa Regală a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.