Cine este avocata din România care participă la reglementarea Inteligenței Artificiale. Se redactează codul de conduită AI

Cine este avocata din România care participă la reglementarea Inteligenței Artificiale. Se redactează codul de conduită AIInteligență artificială. Sursă foto: Freepik

Inteligența Artificială capătă noi dimensiuni, mai mulți experți internaționali fiind chemați să o reglementeze din punct de vedere legal. Printre ei se numără și o avocată româncă.

Inteligența Artificială reglementată legal

Ruxandra Sava este românca selectată pentru a participa la realizarea codului de conduită al AI. ”Mă bucur să anunț că am fost selectată de către Oficiul pentru IA din cadrul Comisiei Europene să particip, în calitate de expert juridic independent, la redactarea primului cod de conduită pentru Inteligența Artificială Generativă!

Acest cod de conduită va detalia cerințele pe care furnizorii de sisteme IA de uz general (cum ar fi ChatGPT) trebuie să le respecte pentru o funcționare etică și legală a Inteligenței Artificiale în Uniunea Europeană, asigurând un nivel ridicat de protecție a siguranței oamenilor și a drepturilor fundamentale. Redactarea codului va dura aproximativ 9 luni.

Redactarea cadrului legal va dura 9 luni.

Recrutarea mea ca expert s-a bazat, în principiu, pe studiile aprofundate în domeniul dreptului european, pe lucrările academice publicate în domeniul dreptului digital, al protecției datelor și al inteligenței artificiale și pe absolvirea cursului de guvernanța IA din cadrul IAPP”, a scris avocata pe facebook. Până în acest moment modul în care funcționează Inteligența Artificială nu a fost reglementat. Este important modul în care acești experți vor considera ce este etic și ce nu legat de AI.

În acest fel se va reglementa și care sunt regulile care trebuie respectate de Inteligența Artificială în domeniile în care este folosită. Principalul aspect care îngrijorează la acest moment este modul în care sunt protejați oamenii, dar și drepturilor lor. Mai ales că un astfel de dispozitiv nu are discernământ decât în măsura în care date legat de acest aspect sunt introduse în program. Mai ales că în acest moment AI are acces la foarte multe date care se află în spațiul virtual fără ca să fie supravegheată într-un fel.