Cine este angajatul Guvernului, decedat în Cambodgia

Cine este angajatul Guvernului, decedat în Cambodgia

Românul care şi-a pierdut viaţa în Cambodgia, în urma coliziunii dintre două ambarcaţiuni, din provincia Sihanouk, este Bogdan Mihail Ciucă.

Potrivit apropiaţilor săi, care îi spuneau „Ciucă”, avea 35 de ani şi lucra la Secretariatul General al Guvernului. Printre prietenii săi era cunoscut drept un spirit liber, cu o nevoie acută de a călători şi de a sta cât mai departe de agitaţia urbană. Astfel, tânărul pleca ori de câte ori putea „să vadă lumea”, în special iernile, iar concediile de vară şi le petrecea la Vama Veche.

Potrivit autorităţilor din Koh Rong Sanloem, ambarcaţiunea lui Morm Vy, în care se aflau 18 persoane, printre care şi Bogdan, s-a răsturnat după ce a fost lovită de barca lui Kong Ky, în care se aflau trei oameni. În ciuda eforturilor autorităţilor de a salva toţi pasagerii, Bogdan Ciucă a fost găsit decedat, având pe spate o vânătaie.

Cei doi operatori ai ambarcaţiunilor care au intrat în coliziune au fost reţinuţi imediat după ce ambarcaţiunile lor s-au ciocnit marţi seară.

Ambasada României monitorizează situația, menține contactul cu auto ritățile locale și cu familia lui Bogdan Ciucă, fiind pregătită să acorde asistență consulară, inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupului neînsuflețit și eliberarea certificatului de deces. (

 

Ne puteți urmări și pe Google News