Maria Magdalena pictată în locul Apostolului Ioan, absenţa halourilor deasupra personajelor, profeţii despre sfârşitul lumii şi existenţa unor note muzicale ce ar fi ascunse în Cina cea de Taină sunt doar câteva dintre elementele aflate în centrul unor controverse şi teorii ale conspiraţiei care vizează celebra pictură renascentistă realizată de Leonardo da Vinci, potrivit agerpres.ro.

În anii care au trecut de când scriitorul american Dan Brown a publicat romanul „Codul lui Da Vinci”, foarte multe speculaţii au apărut pe plan mondial, însă a sosit timpul pentru a lămuri această chestiune pentru totdeauna: „există cu adevărat un mesaj ascuns în pictura Cina cea de Taină pictată de Leonardo da Vinci?”, se întreabă jurnaliştii de la artnet.com.

Romanul lui Dan Brown, publicat în 2003, a stimulat apariţia unor teorii ale conspiraţiei, ce vorbesc despre o relaţie alternativă între Maria Magdalena şi Iisus Hristos. Cartea pretinde că silueta care se află lângă mâna dreaptă a lui Iisus ar fi de fapt Maria Magdalena, nu discipolul Ioan, aşa cum au crezut mulţi oameni până acum.

Deşi teoriile lui Dan Brown derivă în mare parte din opere literare mai vechi, iar romanul în sine nu a pretins niciodată că ar fi altceva decât o operă de ficţiune, frenezia teoriilor despre existenţa unei conspiraţii i-a cuprins atât pe experţi, cât şi pe amatori. Experţii de la Institutul Smithsonian au examinat într-o înregistrare video această operă de artă, încercând să determine dacă renumita pictură ascunde cu adevărat în interiorul ei un mesaj secret transmis peste veacuri de maestrul renascentist italian.