Cimitir creștin, vandalizat la Ierusalim. „Acest act imoral este un afront adus religiei”

Cimitir creștin, vandalizat la Ierusalim. „Acest act imoral este un afront adus religiei”Sursă Youtube

Un cimitir creștin Ierusalim a fost vandalizat. Autoritățile au descoperit peste 30 de morminte distruse, iar Ministerul de Externe israelian a declarat că „acest act imoral este un afront adus religiei” și că va lua măsuri.

Mai multe persoane au vandalizat un cimitir protestant din Ierusalim, distrugând peste 30 de morminte. Autoritățile au găsit cruci răsturnate şi morminte avariate în cimitirul protestant de la Muntele Sion, adiacent Oraşului Vechi din Ierusalim. Aici, Iisus a luat ultima cină împreună cu apostolii.

Vinovați sunt doi adolescenți evrei, iar pagubele depășesc suma de 99.700 de dolari. Tinerii, îmbrăcaţi cu haine tradiţionale ale evreilor ultraortodocşi, ar fi început să arunce cu pietre mari în morminte.

„Am descoperit mai mult de 30 de pietre de mormânt şi cruci sparte în bucăţi”, a declarat Hossam Naoum, episcop anglican la Ierusalim. „Aceste fapte criminale au fost motivate de bigotism şi de ură anticreştină”, a denunţat acesta într-un comunicat, menţionând de asemenea imaginile camerelor de supraveghere.

Sursă Youtube

„Nu suntem doar consternaţi, ci şi foarte întristaţi”, a afirmat Hossam Naoum, precizând că în acest cimitir au fost înmormântate „persoane de mare importanţă care au contribuit la istoria Ierusalimului şi la viaţa oamenilor de aici”. Și Ministerul de Externe israelian a transmis pe Twitter că „acest act imoral este un afront adus religiei”.

Cine este înmormântat în cimitirul vandalizat

Aici sunt înmormântați și cei din comunitatea protestantă de limbă germană din Ierusalim. Ambasadorul Berlinului în Israel, Steffen Seibert, a denunţat pe Twitter „comportamentul criminal reprobabil” al făptaşilor. „Sper că poliţia va ancheta, îi va găsi pe aceşti indivizi şi îi va aduce în faţa justiţiei”, a scris el. Mai mult, acesta a declarat că nu este pentru prima dată când cimitirul este vandalizat.

Și mormântul episcopului Samuel Gobat, al doilea episcop protestant al Ierusalimului, a fost distrus.

În decembrie 2021, responsabili ai Bisericilor de la Ierusalim au afirmat că creştinii au „devenit ţinte ale unor atacuri repetate din partea unor grupuri radicale şi marginale” la Ierusalim şi în alte locuri din Ţara Sfântă. Ei au mai declarat că autoritățile nu au făcut nimic, chiar dacă știau de aceste probleme, potrivit Agerpress.