CIA a declasificat recent documente despre operațiunile sale de spionaj din timpul Războiului Rece. Iar acestea sunt incredibil de ingenioase.

Surprinzătoare este arma folosită în misiuni dintre cele mai dificile, executate în teritoriul inamic: simbolul păcii, porumbelul.

Zburătoare anume antrenate pentru misiuni de spionaj au fost folosite pentru a fotografia ținte sensibile din Uniunea Sovietică. Și, dacă ce ați văzut în Game of Thrones credeați că e doar ficțiune, ei bine, nu, și corbii erau folosiți, dar nu ca mesageri, ci pentru a transporta microfoane-spion până pe pervazul celor mai importante birouri ale dușmanilor.

În fine, fauna de spionaj americană este completată, pentru misiunile subacvatice, de delfini antrenați pentru operațiuni clandestine.

Operațiunea cu porumbei-spioni a avut nume de cod „Tacana” și s-a bazat pe faptul că aceste modeste animale au o abilitate ce valorează cât o putere magică: pot fi duși oriunde și știu să se întoarcă acasă.

Și, cum folosirea porumbeilor ca mesageri e cunoscută de mii de ani, în timpul Primului Război Mondial serviciul de spionaj britanic MI14 a „înrolat” câteva zburătoare. În cel de Al Doilea Război Mondial, britanicii au strâns câteva mii de porumbei pe care i-a pus apoi într-un container și l-au parașutat în teritoriul inamic.

Porumbeii aveau legate de picioare niște chestionare, iar populația din teritoriul ocupat a transmis astfel informații de importanță critică despre armele și radarele germanilor. Peste 1000 de porumbei s-au întors cu astfel de informații. Era o metodă atât de bună încât un grup de rezistență numit Leopold Răzbunătorul a transmis atât de multe informații importante încât pe baza lor a fost întocmit un raport de 12 pagini ce a ajuns direct la Churchill.

După război s-a încercat adaptarea porumbeilor pentru Războiul Rece, dar americanii de la CIA i-au depășit pe britanici. Operațiunea Tacana a început în anii 60 cu corbi folosiți pentru a plasa obiecte de până la 40 de grame pe pervazurile unor clădiri inaccesibile.

Cu o lanternă cu laser roșu (similare jucăriilor laser pointer), agenții le indicau ținta corbilor, iar cu o lampă specială erau chemați înapoi. Astfel erau plasate dispozitive de ascultare lângă țintele vizate, de exemplu.

CIA a folosit și păsări migratoare pentru a afla când testează sovieticii arme chimice, dar și câini, pentru care adaptaseră un sistem de stimulare cerebrală pentru a-i ghida de la distanță. Nici pisicile nu au scăpat de mobilizarea pentru război, fiind trimise spre ținte cu dispozitive de ascultare.

Delfinii au fost folosiți, tot din anii 60, pentru a pătrunde în porturile inamice, dar aici apărea problema controlului dresorilor de delfini de către agenți secreți. Delfinii au mai fost folosiți pentru a ataca nave, a capta sunetele submarinelor nucleare ale URSS sau pentru a detecta urmele de arme radioactive sau biologice.

Într-un program în care CIA a cheltuit circa 600.000 de dolari, numit Oxygas, s-a încercat și folosirea delfinilor pentru a transmite pachete către nave aflate în marș. Programul pentru câini și pisici s-a numit Kechel, iar cel pentru înaripate Axiolite.

Apar și detalii comice în documentele declasificate de CIA, precum încercarea de a dresa șoimi sau papagali, fără a ști exact ce dexterități are fiecare dintre aceste creaturi. Dar porumbeii s-au dovedit cele mai eficiente ajutoare ale spionilor.

Primele teste s-au făcut deasupra unei închisori, apoi deasupra cartierului Navy Yards din Washington. Cu o cameră ce costa 2000 de dolari, de 35 de grame, s-au obținut imagini dintre care jumătate destul de bune încât să de vadă fața oamenilor din mașinile parcate sau care mergeau pe stradă.

Experții au constatat că fotografiile făcute cu porumbei sunt de calitate mai bună decât cele din satelit, și n-a mai trebuit decât să găsească o poveste sofisticată pentru ca oamenii să nu creadă că guvernul îi spionează.

A urmat folosirea la misiuni de spionaj. Păsările trebuia să fie eliberate din mașină astfel încât să nu vadă unde sunt, pentru ca apoi să zboare pe deasupra obiectivelor în drumul lor de întoarcere spre mașina pe care duseseră antrenați s-o considere casa lor.

Una dintre ținte, potrivit unui document declasificat, a fost șantierul naval din Leningrad (azi Sankt Petersburg), unde erau construite submarinele nucleare. Dar aici povestea se termină brusc, pentru că datele culese și alte detalii despre misiuni au rămas secrete...