China ia tot. Europa nu produce nici un gram de paracetamol

China ia tot. Europa nu produce nici un gram de paracetamol

Europa va trebui să învețe lecțiile din noua criză de coronavirus, asigurându-și „autonomia strategică” în sectoarele cheie precum producția de medicamente.

Aceasta ar implica formarea de stocuri şi respectiv relocarea producţiei, a declarat miercuri şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell.

„Nu este normal ca Europa să nu producă nici un gram de paracetamol iar China să oncentreze 80% din producția mondială de antibiotice”, a declarat Josep Borrell într-un interviu acordat mai multor cotidiene europene, scrie Rtbf.

„Până acum se credea că puţin importă unde sunt fabricate produsele, că o piaţă mondială ar aproviziona pe toată lumea, în orice moment şi oriunde”, a explicat Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, adăugând că „în această perioadă de criză acest lucru s-a dovedit a fi fals”, scrie Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News

Criza sanitară legată de apariţia noului coronavirus în Europa a făcut să explodeze cererea de anumite medicamente şi a provocat perturbări în lanţurile de aprovizionare.

În prezent, 80% dintre substanţele active utilizate pentru medicamente în UE provin din ţări terţe, India şi China concentrând ele singure 60% dintre situri, potrivit unui raport al Senatului francez consacrat acestei chestiuni în 2018.

„Nu spun că toată lumea ar trebui să producă totul în ţară (...) dar lanţul de aprovizionare ar trebui să fie mai scurt şi de ce să nu avem centre de producţie în apropiere?”, a întrebat Borrell.

Pandemia a arătat şi necesitatea unor stocuri strategice de echipamente medicale, la fel cum există în prezent stocuri strategice de petrol, potrivit diplomatului.

Pentru a ajunge la această „autonomie strategică”, „există numeroase moduri de a influenţa deciziile marilor companii”, a dat asigurări Borell, subliniind că actuala criză este chiar „momentul în care statele au puternic efect de pârghie asupra industriilor”.