CHARLIE HEBDO. Un cotidian australian publică o caricatură a profetului MAHOMED
- Simona Mătieș
- 10 ianuarie 2015, 14:45
Un cotidian australian a publicat, azi, o caricatură în care profetul Mahomed apare discutând cu Iisus Hristos și a lansat un apel la susținerea libertății de exprimare în lume, ca reacție la atentatul terorist comis miercuri la redacția publicației franceze Charlie Hebdo din Paris și soldat cu 12 morți.
Desenul apărut în The Weekend Australian este semnat de Bill Leak și îl arată pe Iisus Hristos care ține în mână Coranul și îi spune profetului Mahomed: „Ți-am spus deja că este nevoie de o urmare'', aluzie la faptul că Biblia are în componență Vechiul Testament și Noul Testament, scrie AFP, citată de Agerpres.
În aceeași caricatură, profetul Mahomed, care ține în mână un ziar ce titrează „Lumea în război”, răspunde că în prezent el nu poate lua o formă umană pentru că altfel ar fi „crucificat''.
Într-un editorial, The Weekend Australian lansează lumii occidentale apelul de a nu manifesta niciun fel de slăbiciune în apărarea valorilor fundamentale și de a nu face nicio concesie în sensul limitării libertății de exprimare.