Ocupantele primelor două locuri din Liga 1 Betano au oferit, duminică seară, un fotbal de toată jena.
CFR Cluj și FCSB au terminat derby-ul din Gruia cu o remiză albă, dar cu zero șuturi pe poartă, de ambele părți, cu toate că pretențiile lor coincid cu primăvara europeană.
„Nu sunt mulțumit, dar nu am ce face”
Ca o paralelă, „feroviarii” au reușit în cele patru meciuri de la revenirea lui Dan Petrescu să marcheze doar două goluri. Cele mai mari ocazii ale meciului le-au bifat gazdele, care au lovit de două ori barele porții lui Balgradean, prin Vinicius şi Moutinho, în vreme ce Dennis Man a semnat singura ocazie a vicecampioanei.
„Nu sunt mulțumit, dar nu am ce face. Am vorbit și cu Teja și i-am zis: și dacă luăm campionatul, nu avem noi echipă de Liga Campionilor și nici de Europa League!. Nu vorbesc la supărare, dar așa simt!”, a spus Becali, la Digi Sport. În urma acestui rezultat, CFR Cluj rămâne lider al Ligii 1, la trei puncte în fața „roș-albaștrilor”.