Cererea DNA privind reţinerea şi arestarea lui Sebastian Ghiţă a ajuns la Camera Deputaţilor

Cererea DNA privind reţinerea şi arestarea lui Sebastian Ghiţă a ajuns la Camera Deputaţilor

Cererea şefului DNA, Laura Codruţa Kovesi, pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului Sebastian Ghiţă a ajuns la Camera Deputaţilor.

Potrivit unor surse parlamentare citate de Agerpres, Biroul permanent al Camerei se va reuni joi, la ora 12,00, pentru a stabili calendarul în cazul acestei noi cereri a DNA.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a cerut miercuri sesizarea Camerei Deputaţilor pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Sebastian Ghiţă, anchetat într-un nou dosar.

Deputatul este acuzat de dare de mită (2 infracţiuni), folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (2 infracţiuni), şantaj, cumpărare de influenţă, şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.