Cerere scăzută pe piața materialelor de construcții. Clienții renunță la calitate pentru a se încadra în bugete
- Ghițulescu Radu
- 25 august 2025, 14:12
Sursa foto: Companie de Construcție
După un an în care prețurile au crescut puternic, piața materialelor de construcții pare să fi intrat din primăvară într-o fază de stagnare. Cererea a scăzut, iar producătorii acoperă încă majorările costurilor de producție și de transport. Dar din toamnă există riscul ca evoluția ascendentă să se reia.
Piața materialelor de construcții a înregistrat anul trecut un salt consistent. Conform INS, scăderea preţurilor din 2023 a fost anulată, iar costurile au revenit la nivelurile record din 2022. Anul acesta însă evoluția este mult mai temperată, majorările sunt sub 1-2%, din cauza cererii reduse.
„2025 este un an istoric în care, pe piața materialelor de construcții, nu s-au înregistrat creșteri de prețuri la jumătatea anului. De obicei, în această perioadă, se aplicau anumite corecții. Anul acesta însă, din cauza lipsei cererii, nu au mai fost atât de multe creșteri în cascadă. Companiile au suportat costurile crescute de producție”, a explicat Cosmin Răileanu, CEO și fondator al companiei Depozit Virtual, care operează platforma vindem-ieftin.ro.
Creștere în iulie, îngheț în august
Potrivit acestuia, a existat o creștere a cererii în luna iulie, când numeroși clienți s-au grăbit să prindă TVA-ul de 19%. Revânzătorii,depozitele și hipermarketurile nu au mai făcut reduceri, ca în lunile anterioare. Dar nici nu au operat creșteri semnificative de preț, materialele vânzându-se la prețurile de listă.
„Odată cu venirea lunii august s-au stopat însă toate achizițiile și au urmat două săptămâni de liniște. Pentru producători, luna iulie a fost neobișnuit de bună anul acesta, iar august – neobișnuit de slabă. Creșteri de prețuri nu s-au mai anunțat, deși noile majorări de taxe vor impacta și costul de producție al fiecărei fabrici. Volumul scăzut al cererii ține însă prețul jos momentan”, a precizat Răileanu.
Piața materialelor de construcții așteaptă
CEO-ul companiei Depozit Virtual apreciază că impactul creșterii de taxe va fi absorbit, cel puțin într-o primă fază, de producători. Cel mai probabil în septembrie și octombrie vor începe să fie vizibile și pe piața materialelor de construcții efectele TVA-ului mărit, ale costurilor mai mari la combustibili, asigurări etc.
„Cei 2% în plus la TVA nu impactează în prezent aproape deloc, pentru că se acordă discounturi suplimentare. Pe cantități mari, fabricile sunt dispuse să negocieze foarte mult, ca să preia comanda. Este un lucru care nu s-a mai întâmplat și care ne pune în avantaj. Din păcate însă, costurile operaționale ale depozitelor și hipermarketurilor – care sunt de 20-25% în comerțul clasic – vor crește și vor ține sus costul cu materialele”, declară Cosmin Răileanu.

Cosmin Răileanu, CEO și fondator al companiei Depozit Virtual. Sursa foto: Arhiva companiei
Calitatea, un criteriu sacrificat
O altă schimbare vizibilă la nivelul clienților finali este că, anul acesta, calitatea nu a mai reprezentat un criteriu important în decizia de achiziție.
„S-au cerut foarte mult gamele economice. Care nu sunt nici pe departe ceea ce trebuie pentru construcții. Dar s-au folosit aceste materiale pentru a se putea acoperi prețurile. Pentru că au fost bugetate de anul trecut, anumite lucrări care trebuiau închise au folosit materiale mai slabe calitativ. Tocmai pentru a se putea închide în buget și a se preda lucrarea pe profit. Din păcate, produsele economice nu au o durată de viață îndelungată. Iar pe partea de structură, dacă sunt folosite, reprezintă o problemă reală. De aceea, noi recomandăm ca, măcar pe proiectele de rezistență, să nu se facă rabat de la calitate”, explică CEO-ul companiei.
De asemenea, clienții manifestă un interes sporit pentru produsele eco. Dar și aici se orientează către cele de calitate inferioară. Alegerea este motivată, în principal, de dorința de conformare cu tendințele de sustenabilitate, dar și de constrângerile bugetare. Producătorii sunt astfel nevoiți să regândească echilibrul dintre performanță, sustenabilitate și preț.
O altă tendință identificată este aceea că din ce în ce mai mulți clienți apelează la soluția construcției în regie proprie. Și în acest caz, motivul de bază îl reprezintă tot economiile.
Ce urmează
În perioada următoare, evoluția prețurilor pe piața materialelor de construcții va fi direct influențată de cea a cererii. „Dacă volumele de vânzări vor crește, clar vor crește și prețurile. S-a întâmplat de foarte multe ori situația aceasta. În prezent, constructorii și dezvoltatorii pot obține prețuri foarte bune. De exemplu, noi putem negocia foarte mult la fabrică. Dar depinde mult de gama de materiale. De exemplu, la cantități mari de structuri metalice sau panouri sandviș, pentru că nu este o cerere foarte mare, prețurile pot fi foarte accesibile. Însă la vata minerală, pentru că există cerere și fabricile au multe comenzi, nu se mai face nicio reducere majoră”, explică Răileanu.
CEO-ul companiei afirmă că se așteaptă la scumpiri din toamnă, la toate materialele de construcții. „Nefiind o mărire de preț acum, în vară, se va rostogoli pentru toamnă. Este perioada când se închid proiectele, sunt cereri de materiale, se termină concediile. Septembrie, octombrie și noiembrie, chiar și decembrie, sunt luni în care se construiește. Deci vor veni ajustări de prețuri, mai ales la materialele cu costuri mari de producție”, concluzionează Cosmin Răileanu.