Cercetătorii clujeni revoluționează lumea trandafirilor cu două soiuri brevetate
- Veronica Bursașiu
- 17 iunie 2025, 10:37

Cercetătorii clujeni au brevet pentru noi soiuri de trandafiri. Spectacol al simțurilor la Stațiunea de Cercetare Horticolă a Universității (SCH) de Stiinte Agricole și Medicina Veterinară Cluj (USAMV). A fost "Parfum de Cluj", unul dintre cele mai așteptate evenimente de iubitorii de trandafiri.
Două noi soiuri, brevetate de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, prezentate
Este un eveniment care a devenit deja tradițional. Este organizat de specialiștii de la stațiunea universității, împreună cu Asociaţia Amicii Rozelor din România. Vizitatorii au avut ocazia, sâmbătă, ca de fiecare dată, să admire colecția de trandafiri. Aceasta cuprinde 320 de soiuri, 1.500 de hibrizi şi 30 de elite din toate grupele de înflorire.

Sursa foto: Gabriela-Maria Roman
Pentru specialiștii din cadrul SCH, vizitarea colecției în acest an înseamnă a însemnat și un motiv în plus de mândrie. Pentru că au fost prezentate publicului cele două noi soiuri brevetate de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM): Luna Albă şi Splendoria.
Luna Albă și Spendoria, Diploma de Excelenţă şi Medalia de Aur la Salonul Internaţional al Cercetării Ştinţifice, Inovării şi Inventicii Pro-Invent
”Este un motiv de mândrie pentru noi, mai ales că cele două noi soiuri au primit Diploma de Excelenţă şi Medalia de Aur la Salonul Internaţional al Cercetării Ştinţifice, Inovării şi Inventicii Pro-Invent Cluj-Napoca. Avem și alte patru soiuri noi în curs de omologare de către Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor Bucureşti (ISTIS) – Lumina și Alma. Alma este primul soi nou de trandafir din România, din grupa Urcători, an II de testare. Soiul Zenaida este în curs de omologare în toamnă.Soiul Graţia se află în primul an de testare. Sunt soiuri care fac parte din grupa arbustoizi. Impresionează prin eleganţă, culoare şi parfum deosebit”, a explicat Ing. Dr. Gabriela Roman, cercetător științific la Stațiunea de Cercetare Horticolă Cluj.

Sursa foto: USAMV
Cele 50 de soiuri omologate de SCH sunt realizate după standarde internaţionale de apreciere, bonitare. Cercetătorul Gabriela Roman, care se ocupă de colecția SCH și este autor sau co-autor a numeroase soiuri, spune că acestea sunt prezente în colecţia europeană de fond de germoplasmă din Belgia, Italia şi Japonia. Explozia de culori, de forme și de parfum a soiurilor și hibrizilor din colecție și din câmpurile experimentale ale stațiunii sunt o încântare pentru ochi și suflet.