Centru nou de Îngrijiri Paliative, la Constanța. Ce riscă angajații dacă pacienții, grav bolnavi, nu zâmbesc

Centru nou de Îngrijiri Paliative, la Constanța. Ce riscă angajații dacă pacienții, grav bolnavi, nu zâmbesc

S-a inaugurat, astăzi, la Constanța, Centrul de Îngrijiri Paliative din cadrul Spitalului Județean de Urgență, investiție care se ridică la 700.000 de lei, bani alocați de Consiliul Județean Constanța. Clădirea, unde înainte a funcționat “Casa Soarelui”, a fost complet renovată, urmând, de la 1 iunie, să interneze pacienți oncologici, dar și non oncologici, aflați în stadii avansate ale bolii.

Noul Centru dispune de 21 paturi amplasate în 12 saloane. Atât parterul cât și primul nivel sunt prevăzute cu spații de socializare, iar în curtea unității este amenajat un parc de recreere destinat pacienților. Persoanele cu mobilitate redusă au la dispoziție scaune mobile și cadre de mers. Paturile sunt dotate cu balustrade laterale, sunt articulate (pot fi ridicate la nivelul capului și membrelor) și au saltele antiescare In același timp, ficare pat dispune de sistem  de avertizare, la fel și grupurile sanitare. Asistentele medicale vor monitoriza în permanență pacienții, fiecare nivel al clădirii fiind dotat cu posturi de supraveghere care sunt poziționate în spații deschise.

Echipa Centrului este formată, în momentul de față, din doi medici cu competențe în îngrijiri paliative, opt asistente, opt infirmiere, cinci îngrijitoare și patru brancardieri. Mai bine de jumătate din personalul centrului face parte din fosta echipă care lucra la “Casa Soarelui”. Schema de personal va fi completată pe parcurs, urmând să fie scoase la concurs posturi pentru psiholog, kinetoterapeut, registrator medical și asistent. Îngrijirea paliativă este o disciplină relativ recentă în medicina modernă, s-a dezvoltat pe plan mondial în ultimele decenii și a devenit astfel, o componentă integrantă a serviciilor de sănătate.  

Managerul Spitalului Județean de Urgență Constanța, Cătălin Grasa, a explicat că cele 21 de paturi vor deveni utilizabile după data de 1 iunie “când vom intra în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, pentru finanțare”. Ciclul de îngrijiri paliative, perioada de internare a pacientului, va fi de trei săptămâni, cu posibilitatea de a reveni. “Asta pentru a ne putea adresa unui număr cât mai mare de pacienți. Întâi sunt evaluați și stabilizați la Spitalul Județean de Urgență Constanța și după ce vor fi echilibrați, vor ajunge la Centrul de Îngrijiri Paliative”, a mai spus managerul Cătălin Grasa.

Ne puteți urmări și pe Google News

Președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, a cerut managerului Spitalului ca angajații Centrului să aibă un comportament adecvat. “Vreau, data viitoare când vin aici, să văd pacienții cu zâmbetul pe buze, indiferent că suferă de această boală cruntă. Vreau să le ameliorăm această boală. Comportamentul  celor care lucrează aici să fie așa cum trebuie. Știți, toți avem probleme de sănătate din când în când. Această boală nu iartă pe nimeni. Vreau să văd, cei care lucrează aici, că se comportă cum trebuie”, i-a cerut, Horia Țuțuianu, lui Cătălin Grasa. Dacă vor exista reclamații la adresa personalului, președintele CJC va cere managerului Spitalului Județean concedierea angajatului.

 

Casa Soarelui, cum este cunoscută clădirea, a fost desființată în toamna lui 2017. În iunie 2018, a trecut din administrarea Ministerului Sănătății în administrarea domeniului public al Județului Constanța, iar în iulie 2018 a fost semnat protocolul de predare primire al imobilului,  între CJC și DSP Constanța. Ulterior, clădirea a fost preluată de către Spitalul Județean, fiind demarate lucrările de renovare și igienizare. Intreaga clădire a fost zugrăvită atât la interior cât și la exterior, s-a montat tarcket, au fost înlocuite instalațiile sanitare, s-au achiziționat mobilier nou, aparatură medicală, televizoare și calculatoare. La dotarea centrului a contribuit și Asociația “Sfânta Ana, Alături de Tine”.