„Nimeni nu vine la noi acum pentru că lira nu mai este puternică. Totul este din cauza scăderii lirei.

Ce crezi? Că românii vin la noi pentru ploaie? Pentru vremea noastră urâtă? Pentru obsesia noastră pentru Brexit? Nu! Românii vin la noi pentru economia noastră puternică, pentru infrastructură”, a declarat jurnalista britanică.

Tessa Dunlop a lansat un atac dur la cei care au votat pentru Brexit deşi aveau nevoie de imigranţi.

„Primul scop pentru imigranţi este să câştige bani. Dar dacă banul cade, nu mai vin imigranţi. Trebuie să găsim din altă parte. Pentru că avem o ţară în vârstă şi cine are grijă de ei? Imigranţii! Şi vârstnicii au votat pentru Brexit, e foarte ciudat.

Ce faceţi aici în România? Am auzit că economia dvs. a crescut. Dar tot am auzit că 5 milioane de persoane au plecat în altă parte. Cum creşte economia dacă nu aveţi muncitori? Nu înţeleg asta”.

Tessa Dunlop este istoric și jurnalist BBC. Aceasta a locuit în România pentru câțiva ani, apoi a revenit în Marea Britanie pentru a-şi încheia studiile, scrie Știridiaspora.