Cele mai frumoase plaje din Europa. Unde îți poți petrece o vacanță de vară de vis

Cele mai frumoase plaje din Europa. Unde îți poți petrece o vacanță de vară de visSursa foto: dreamstime

După doi ani de pandemie în care turismul a fost afectat, plajele din Europa au început să fie din ce în ce mai pline. Specialiștii au făcut lista celor mai frumoase destinații în care îți poți petrece vacanța de vară.

Mulți turiști caută destinații turistice pentru vacanță, dar puțini știu care sunt cele mai frumoase plaje din Europa. Doritorii pot face aici foarte multe activități și pot admira peisajele spectaculoase.

1. Plaja Navagio - Insula Zakynthos, Grecia

Navagio, de pe coasta de nord-vest a Insulei Zakynthos, este una dintre cele mai celebre și frumoase plaje din Grecia. Turiștii vin pentru a admira peșterile de sulf din jurul plajei, dar și apa turcoaz.

Micul golf este așezat între stânci albe înalte și are o epavă senzațională în mijlocul plajei. În anul 1980, nava comercială Panagiotis naviga în apropiere de țărmul stâncos și a fost surpinsă de o furtună, iar din cauza vizibilității scăzute și a curenților puternici, a încercat să se adăpostească în micul golf, dar a eșuat pe nisipurile albe ale plajei. Se fac și excursii spre golf, iar plecarea este din Porto Vromi.

Prețul excursiilor este între 150 și 300 de lei pentru o persoană în funcție de durată.

2. Plaja Bolonia - Provincia Cadiz, Spania

Pe locul 2 este Plaja Bolonia, situată în provincia Cadiz, din Spania. Orașul este printre cele mai populare pentru surf. Dunele de nisip coboară în cascadă spre apa turcoaz, în timp ce ruine romane se aliniază pe plajă. O activitate este turul ghidat la Complexul Arheologic Baelo Claudia, declarat Monument Istoric Național. Turiștii pot să lenevească la soare sau pot face sporturi acvatice.

3. Plaja Porto, Portugalia

Plaja Porto din apropierea orașului Vila Baleira este considerată una din cele șapte minuni ale acestei țări. Cristofor Columb a staționat aici o perioadă, iar turiștii vin pentru plimbări lungi, pentru a vizita Muzeul Casei lui Cristofor Columb, dar și pentru nisipul auriu miraculos.

4. Cala Goloritz - Sardinia, Italia

În 2022, mulți dintre turiști au ales și plaja Cala Goloritze din Sardinia. Ea este cunoscută pentru înot și snorkeling. Turiștii pot vedea fundul apei chiar și atunci când sunt la 15 metri adâncime.

5. Plaja Santa Giulia, Franţa

În Franța se află plaja Santa Giulia. Ea a devenit faimoasă pentru apa limpede turcoaz, dar și pentru nisipul alb și fin. Este locul perfect pentru sporturi nautice, dar şi pentru o vacanţă pentru copii. În lunile iulie şi august este cel mai cald, iar temperatura apei mării poate ajunge la 28 de grade. Sunt și alte atracții în apropiere, potrivit A3.

Ne puteți urmări și pe Google News