Cele mai bârfitoare semne zodiacale. De cine să-ți păzești secretele cele mai ascunse

Cele mai bârfitoare semne zodiacale. De cine să-ți păzești secretele cele mai ascunseZodii. Sursa foto. Pixabay

Semnele zodiacale i-au fascinat din cele mai vechi timpuri pe oameni care au asociat, între altele, anumite trăsături de caracter de perioada nașterii. Specialiștii în astrologie susțin că pot determina destinul unor persoane în funcție de semnul zodiacal căruia îi aparține și de anumite măsurători pe harta cerească.

În astrologia occidentală au fost determinate un număr de 12 semne zodicale, Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești. Fiecăruia dintre aceste semne din horoscop i-au fost atribuite o sumă de trăsături, despre care se spune că ar fi specifice tuturor celor născuți sub aceste semne.

În cele ce urmează ne vom ocupa de cele mai bârfitoare cinci zodii, așa cum au fost ele caracterizate de astrologi, de-a lungul vremurilor. Se spune că persoanele născute sub aceste semne zodiacale, pe care le vom enumera mai jos, sunt dintre cele care vorbesc fără jenă pe la spate și care nu se pot abține, atunci când află un secret, să-l împărtășească altora.

Bârfitorii sub semnul Gemenilor

Specialiștii înzodii susțin că Gemenii nu pot lipsi dintr-un clasament al celor mai bârfitoare zodii. Despre nativii acestui semn se spune că sunt extrovertiți și sunt înnebuniți să se afle în centrul atenției.

De unde și pasiunea pentru a duce vorba dintr-o parte în alta. Fie că lansează sau doar transmit bârfele preluate de la alții, Gemenii se manifestă oriunde se află, la locul de muncă ori la o petrecere, fie ea cât de simandicoasă. Știu totul despre toată lumea, iar acolo unde nu au informații, se spune, le inventează.

Toți cei născuți sub această zodie, atât femeile cât și bărbații, adoră bârfele și ar face orice pentru a afla un secret pe care să-l spună altora.

Zodia Capricorn și piața zvonurilor

Un nativ în Capricorn este la curent cu tot ce se întâmplă în jurul său. Orice lucru, indiferent cât de important, este cunoscut de Capricorni. Ei știu ce ai făcut dimineață, chiar dacă ai fost singur, în intimitate, știu unde îți vei petrece vacanța sau cu cine a ieșit colega aia simpatică de la serviciul financiar.

Ai ceva neclar și nu ești sigur pe tine, poți consulta un Capricorn care își va spune tot ceea ce îți dorești să afli. Se spune, despre Capricornii că sunt asemenea centraliștilor de la telefoane, care ascultă orice conversați, chiar dacă nu au nici un interes să o facă. Pur și simplu nu poate rezista la o bârfă și adoră să joace telefonul fără fir.

Despre nativii acestei zodii se mai spune că ar fi extrem de certăreți, astfel încât este de preferat să nu te pui cu ei. Mai ales dacă știi că sunt la curent cu secretele tale.

Balanța și bârfele

Nativii din zodiac Balanței adoră o mică bârfă, din când în când, și sunt incapabili să țină un secret. Abia așteaptă să dezbată cele mai savuroase zvonuri cu cei mai buni prieteni sau prietene, la un pahar de vin.

Aici trebuie spus că Balanțele nu sunt dintre cele care lansează bârfele, ci doar le transmit dintr-o parte în alta, cu plăcere, fără să țină cont de consecințele pentru cel care este bârfit. Balanțele participă la discuții, rețin ceea ce află, iar mai apoi dau informația mai departe.

Zodia Fecioarei și bârfele din răutate

Fecioarele nu se pot abține de la o bârfă mică, de la răspândirea unui zvon. În special femeile, chiar dacă par ingénue, blânde și gingașe, au o doză de răutate ascunsă pe care o manifestă ori de câte ori au ocazia. Ele bârfesc pe toată lumea și cu oricine, fără să le pese cine le-ar putea auzi.

Nu se sfiesc să arunce cele mai gogonate povești pe piață, iar dacă sunt confruntate de cineva, vor nega totul și vor arunca vina pe alții. Așa sunt ele și nu pot fi schimbate.

Despre acele otrăvite ale femeilor Scorpion

Se spune despre femeile Scorpion că au limba foarte ascuțită și sunt extrem de periculoase atunci când vine vorba să facă o răutate. Ele sunt printre cele mai bîrfitoare și mai răzbunătoare dintre semnele zodiacale.

Pentru ele, bârfele sunt la ordinea zilei și împrăștie zvonurile cu naturalețe, din plăcere, la fel ca scorpionii care le-a inspirat semnul zodiacal. Mai mult, încearcă să-i convingă și pe cei din jur să ia parte la acest proces.

Se spune că nu este bine să te pui cu un nativ din zodia Scorpionului pentru că te va face să plângi în pumni. Are memoria bună, iar răzbunările sale sunt pe cât de rafinate pe atât de dureroase. Și, mai ales, nu le destăinui cele mai adânci secrete ale tale. Altfel, nu te mira dacă vei descoperi că au ajuns la urechile tuturor vecinilor din cartier, conform impact.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News