Cele la PERICULOASE locuri în care se ÎNEACĂ românii. Zeci de oameni şi-au pierdut viaţa la scăldat, în ultima săptămână. AVERTISMENTUL POMPIERILOR
- Petrisor Cana
- 2 august 2016, 12:39
Peste 20 de oameni au cules pompierii din ape, într-o săptămână, iar majoritatea şi-au pierdut viaţa. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) transmite că, în fiecare an, zeci de români se îneacă la scăldat şi transmite care sunt locurile cele mai periculoase şi măsurile care trebuie să şi le ia părinţii şi cei care se scaldă în apele mării sau a râurilor.
Pe fondul temperaturilor ridicate înregistrate în ultima perioadă, mare parte dintre semenii noștri aleg, ca și modalitate de relaxare, scăldatul.
IGSU transmite că, din cauza nerespectării recomandărilor transmise de autorități, anual, zeci de persoane își pierd viața, chiar dacă resursele alocate și personalul mobilizat în astfel de situații sunt considerabile, iar efortul depus de către salvatori este unul susținut.
În ultima perioadă, echipajele operative ale inspectoratelor județene pentru situații de urgență au executat misiuni de căutare-salvare și acordarea primului ajutor celor aflați în dificultate, în doar 7 zile, salvatorii fiind solicitați pentru recuperarea unui număr de 20 de persoane din medii acvatice și pentru căutarea altor 4 date dispărute.
Sfaturi care vă pot salva viaţa
Pentru evitarea producerii unor situații de urgență, reamintim cetățenilor următoarele măsuri preventive:
- supravegheaţi permanent copiii aflaţi în apă sau în apropierea acesteia;
- scăldaţi-vă doar în locuri special amenajate şi respectaţi avertizările privind interzicerea scăldatului;
- evitaţi scăldatul solitar, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi sau nu aveţi deprinderile necesare;
- evitaţi scăldatul în râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, iar curenţii sunt foarte puternici;
- nu vă aventuraţi în apă dacă ați consumat alcool, seara târziu sau pe timp de noapte;
- nu săriţi de pe platforme, poduri sau alte construcţii.