Cel mai important anunț făcut de ministrul Marius Budăi despre pensii. Ce se va întâmpla de la 1 ianuarie 2022
- Antonia Hendrik
- 8 decembrie 2021, 12:13
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat pensionarii despre majorările pe care le vor primi de la 1 ianuarie 2022, după ce punctul de pensie va creşte cu 10%.
Ministrul Muncii, Marius Budăi: Avem două etape în creșterea pensiilor, începem cu creşterea pensiei minime, cu indemnizaţiile sociale şi acestea se majorează de la 800 de lei la 1.000 de lei. Toţi cetăţenii care au între 800 şi 1000 de lei şi 1.000 de lei pensia li se aplică noua valoare a punctului de pensie. Adică, de la 1442 de lei la valoarea de 1586 de lei, a declarat ministrul Muncii.
Ministrul Muncii: Nu va exista pensionar cu pensie sub 1.000 de lei
Ministrul Muncii a declarat la un post de televiziune că în România nu va mai exista pensie sub 1.000. Dar ce uită ministrul este faptul că această sumă rămâne una ridicolă în contextul în care evoluția prețurilor şi a facturilor la utilități a explodat sub ochii clasei politice care nu face absolut nimic pentru a stopa fenomenul nejustificat, aşa cum procedează toate tarile din blocul comunitar.
Marius Budăi: Nu va mai fi niciun cetăţean în România care să aibă o pensie sub 1.000 de lei. Se calculează noul cuantum. Dacă acel nou cuantum nu ajunge la valoarea de 1.000 de lei se completează, deci, nu va mai fi niciun cetăţean în România care să aibă o pensie sub 1.000 de lei. Pentru ceilalţi se calculează numărul de puncte de pensie, se înmulţeşte cu valoarea nouă a punctului de pensie de 1586 de lei şi se află noul cuantum al pensiilor, asta începând cu 1 ianuarie 2022. Noi deja avem actul normativ pregătit, îl ducem la avizare şi apoi îl aprobăm", a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi la Antena 3.
Care sunt judeţele cu cei mai săraci pensionari
Bucureștiul şi Hunedoara sunt singurele două judeţe din ţară unde pensiile medii depăşesc 2000 de lei. La popul opus, cele mai modeste pensii sunt în judeţele Botoşani, Giurgiu şi Vrancea, unde valoarea acestora nu depăşeşte 1.300 de lei.
De asemenea şi Marcel Ciolacu aanunţat că pensiile cresc de la 1 ianuarie 2022 şi că nu există dubii în acest sens. Liderul PSD a spus: 80% din români trăiesc cu o pensie de până în 2.000 de lei şi că pensiile urmează să crească cu 10% de la 1 ianuarie 2022, iar creșteri salariale vor fi posibile și în sectorul sanitar și în învățământ.
Vom găsi soluții, veți vedea în bugetul de stat. Important este cum îți echilibrezi veniturile. Avem cele mai mici venituri din PIB din toată Europa, a mai declarat Marcel Ciolacu.