Cel mai frumos vis din viața orașului Bergamo s-a dovedit a fi un „cal troian”
- Andrei Calin
- 30 martie 2020, 07:47
Bergamo este un oraș terorizat de o lună și jumătate. Localitatea a fost lovită din plin de pandemia coronavirusului și, la fel ca multe alte locuri din lume, s-a conservat într-o stare de izolare.
Și fotbalul a înghețat la Bergamo, așa cum a făcut-o la Milano, Torino, Munchen, Madrid, Barcelona, Los Angeles, București, Montevideo sau Varșovia.
Localnicii, care până mai ieri trăiau frenetic alături de Atalanta, echipa locală, astăzi speră să supraviețuiască unui coșmar neanunțat. Fotbalistic, Bergamo a trăit o jumătate de stagiune fantastică. Cea mai bună din istoria clubului înființat în 1907.
Atalanta a fost botezată după numele unui personaj feminin din mitologia greacă, iar portretul stilizat tronează pe emblema clubului din Lombardia. Despre acest club se poate spună că, în 112 ani de existența, a avut o prezență rar remarcabilă în fotbalul italian. O singură mare performanță a luminat vitrina cu trofee: Cupa internă, câștigată în sezonul 1962 - 1963. Suporterii au lâncezit emoțional mulți ani, ambiția maximă fiind legată de menținerea în primul eșalon. Apoi, când Atalanta retrograda, speranțele erau legate de promovare.
În 2011, echipa a ajuns din Serie B în Seria A. Nimic nu părea să schimbe starea de mediocritate în care se zbătea clubul. Lucrurile aveau să se schimbe fundamental în 2016, atunci când pe banca tehnică a fost numit Gian Piero Gasperini (62 de ani). În sezonul 2018 - 2019, echipa termină pe poziția a 3-a , după Juventus și Napoli, cu cel mai mare număr de goluri marcate (77). Așa că formația lombardă ajunge în premieră în grupele Ligii Campionilor. Un vis la care localnici nu speraseră vreodată.