Vizitând Nicomidia, oraș din apropierea Constantinopolului, împăratul Maximian (286-305) află de numărul mare de creștini din cetate și pune la cale exterminarea lor.

Știind că aceștia se vor strânge toți de praznicul Nașterii Domnului, el poruncește ca biserica să fie înconjurată cu lemne uscate, gata să fie aprinse de soldați la semnalul său. După ce creștinii s-au adunat la slujbă, militarii le-au interzis acestora să mai iasă. A intrat în schimb împăratul care i-a somat să aleagă între a aduce jertfe idolilor (adică să abjure) sau a arde de vii.

Îmbărbătați de Sfântul Antim, episcopul Nicomidiei, de Crăciunul anului 302 au murit nu mai puțin de 20.000 de creștini, bărbați, femei și copii.

Prin pronia divină, a scăpat numai Antim, pentru a relata această jertfă. După câțiva ani, în care a botezat mulți păgâni, Antim a fost prins și torturat groaznic, apoi ucis.