CEDO. Guru Bivolaru câștigă contra României. Ce DESPĂGUBIRI va primi
- Felix Mihai Badea
- 1 martie 2017, 10:33
Liderul Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), Gregorian Bivolaru, a câștigat, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), o despăgubire de aproape 7.000 de eruo. CEDO a considerat că, prin faptul că liderul MISA nu a fost eliberat imediat după sentința instanței, în 2004, acestuia i-a fost încălcat dreptul la libertate și securitate.
În hotărârea CEDO în afacerea Bivolaru contra României, se arată că „declară, în unanimitate, cererea admisibilă în ceea ce privește plângerile în temeiul articolelor 5 § 1 din Convenție, articolul 6 § 2 al Convenției privind declarația I.R și 8 din Convenția pentru campania de presă și inadmisibilă în rest”.
„Susține, în unanimitate, că a avut loc o violare a articolului 5 § 1 din Convenție cu privire la privarea de libertate a reclamantului după hotărârea Curții de Apel București la 1 aprilie 2004”, se mai arată în decizia Curții.
CEDO hotărât, cu cinci voturi contra două, că „statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în moneda în care a statul pârât la rata aplicabilă la data plății:
i. 1 000 EUR (o mie euro), plus orice taxă care poate fi percepută taxei pentru prejudiciul moral
ii. 5980 EUR (cinci mii nouă sute optzeci euro), plus orice taxă care poate fi datorată de către solicitant cu titlu de impozit, pentru costuri și cheltuieli”
CEDO arată că Gregorian Bivolaru, lider al MISA a depus o plângere referitoare la legalitatea arestului preventiv, respectarea prezumpției de nevinovăție și respectul vieții private. Pe 18 martie 2004, 16 clădiri ocupate de membri ai MISA au fost percheziționate, iar pe 26 martie 2004 parchetul a deschis un dosar de relații sexuale cu un minor și perversiuni sexuale pe numele lui Bivolaru, în baza plângerii minorei M.D. În mai 2004 au fost adăugate alte două plângeri similare. Pe 28 martie același ani, Guru a fost arestat pe când încerca să treacă granița spre Ungaria, deși avea interdicție de a părăsi țara. Bivolaru susține că voia să meargă pentru a susține un seminar de Yoga în țara vecină.
Pe 29 martie, Bivolaru a fost arestat, sub acuzațiile de încercare de trecere ilegală a frontierei, care se adăuga infracțiunilor sexuale de care era deja acuzat, dar decizia a fost anulată de Curtea de Apel București, pe 1 aprilie. Liderul MISA a fost eliberat în aceeași seară, iar întregul incident s-a bucurat de o largă acoperire în media, care a citat comentariile ministrului Administrației și Internelor despre Bivolaru.
Guru a fost condamnat la șase ani de închisoare, însă între timp reușise să fugă în Suedia, țară în care a primit azil politic. Pe 26 februarie 2016, Bivolaru a fost arestat, la Paris, și apoi extrădat în România.
În baza articolului 5 § 1 (dreptul la libertate și securitate) al Convenției Europene pentru Drepturile Omului, Bivolaru a acuzat autoritățile române că l-au privat de libertate 10 ore, într-o secție de poliție, timp de zece ore, în ciuda ordinului de eliberare al CA București.
Un alt capăt de cerere, în baza articolului 6 § 2 (prezumpția de nevinovăție), șeful MISA s-a plâns de declarațiile defavorabile făcute de oficiali ai statului, iar în baza articolului 8 (respectul vieții private și de familie), Guru Bivolaru a acuzat scurgerea către presă a unor materiale audio-video înregistrate în timpul anchetei, precum și informații privitoare la viața sa intimă.
CEDO a constatat că nu a fost încălcat articolul 5 § 1 prin lipsa de motiv plauzibil pentru lipsirea de libertate, dar a considerat că același articol a fost încălcat din cauză că Bivolaru nu a fost eliberat imediat după sentința Curții de Apel București. Celelalte acuzații au fost respinse.
Bivolaru ceruse 100.000 de euro ca prejudiciu material și 150.000 de euro ca prejudiciu moral.
Vezi aici sentinta CEDO