CEDO cere Chişinăului desfiinţarea castelor criminale din închisori

Penitenciarul din Tiraspol/ Sursa foto: captură

Republica Moldova. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Republica Moldova pentru menţinerea ierarhiilor criminale din închisori, care conduc la tratamente inumane şi degradante pentru anumite categorii de deţinuţi.

Este vorba despre decizia Petrov vs Republica Moldova, luată în baza sesizării unui deţinut din Republica Moldova, care, făcând parte din cea mai inferioară castă a ierarhiei criminale din închisori, a fost supus tratamentelor umilitoare, torturii şi muncii forţate. Iar autorităţile moldoveneşti nu au întreprins nimic pentru a-i asigura drepturile în timp ce se afla în custodia statului.

Precizăm că în închisorile din Republica Moldova în rândurile deţinuţilor există un regulament nescris sau un cod de „legi hoţeşti”, prin care deţinuţii sunt împărţiţi în caste, fiind obligaţi să respecte anumite reguli caracteristice castei din care face parte.

Acest regulament nescris, păstrat încă din perioada sovietică, este respectat cu sticteţe de deţinuţi şi acceptat tacit de către angajaţii din sistemul penitenciar. Încălcarea „regulilor hoţeşti” atrage pedepse dure, inclusiv moartea deţinutului.

Obligat să meargă pe lângă perete şi să primească mâncarea aruncată jos

Deţinutul care s-a adresat la CEDO, a fost inclus în categoria „proscrişilor” sau, după cum se spune printre deţinuţi, a „obijduiţilor” după o „retrogradare”, în 2009. Acesta a fost supus să respecte reguli umilitoare şi discriminatorii. El nu avea cel puţin dreptul să meargă pe cărare la fel ca deţinuţii din castele superioare, fiind nevoit să se deplaseze pe lângă perete sau gard.

Statutul de „obijduit” nu-i permitea să se atingă de deţinuţii din castele superioare, pentru acesta riscând să fie bătut crunt sau chiar omorât. La indicaţia altor deţinuţi şi cu acordul administraţiei penitenciarului, reclamantul era obligat să îndeplinească munci grele şi murdare, fără ca să fie remunerat.

Întotdeauna primea ultimul mâncare care îi era aruncată jos, deoarece statutul deţinuţilor din castele inferioare nu au dreptul să folosească aceeaşi veselă cu „proscrişii”.

Reclamantul nu raportează nicio violență fizică specifică împotriva sa, dar Curtea consideră că, având în vedere circumstanțele cauzei, riscul de a suferi o astfel de violență sau o umilință suplimentară din partea altor deținuți dacă ar refuza să îndeplinească sarcinile atribuite era foarte real.

Având în vedere aceste elemente de constrângere fizică și morală, Curtea este, prin urmare, convinsă că reclamantul presta o muncă „sub amenințarea unei pedepse și pentru care nu s-a oferit de bunăvoie”.

Autorităţile nu au întreprins nimic

CEDO a constatat că autorităţile moldoveneşti nu au luat măsurile necesare pentru a nu admite tratatamentul inuman şi degradant reclamat de autorul sesizării.

Deţinutul a depus plângeri către administraţia închisorii, dar nu au fost luate măsuri. Totodată, el a depus plângere şi l-a Procuratură, dar nu s-a reacţionat.

Autoritățile știau sau trebuiau să știe că un „paria” (eticheta de jos din ierarhia informală dintre deținuți, un statut impus de ceilalți deținuți, nu un termen din lege) e o țintă permanentă, au avut mecanisme reale care să schimbe situația individului, au tratat „statutul” ca vulnerabilitate sau l-au ignorat.

Constatarea CEDO

Curtea a constatat încălcarea articolului 3 în conexiune cu articolul 14 și încălcarea articolului 4, iar pe articolul 9 nu a mai examinat separat. Este vorba despre interzicerea torturii, a sclaviei şi muncii forţate, precum şi la încălcarea dreptului la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie.

Înainte de fond, Curtea a continuat examinarea chiar dacă reclamantul nu a mai răspuns, pentru că a calificat problema drept una structurală și a spus că respectul pentru drepturile omului cere o hotărâre, nu o închidere formală.

Curtea spune că autoritățile nu puteau să nu știe, pentru că reclamantul a invocat repetat statutul lui, iar rapoartele CPT descriu de ani de zile aceeași realitate. Statul a lăsat mecanismul să funcționeze și să producă umilință ca regulă.

Potrivit deciziei CEDO, autoritățile nu mai pot reduce totul la „conflict între deținuți”. Dacă statul știe că un grup este pus la margine, forțat la munci degradante și exclus de la resurse, iar reacția e formală sau nulă, statul devine parte a mecanismului prin toleranță.