Cecenii voiau „SĂ TRAGĂ LA GRĂMADĂ” în mulțimea de la Paris

Cecenii voiau „SĂ TRAGĂ LA GRĂMADĂ” în mulțimea de la Paris

Douăsprezece persoane de origine cecenă au fost reținute duminică 11 ianuarie, în timpul marșului care a scos peste un milion de oameni la Paris.

Parchetul francez a acționat preventiv: el i-a ținut pe cei 12 în arest până la sfârșitul marșului împotriva terorismului, la care au participat și peste 50 de lideri politici din întreaga lume, scrie Le Parisien.

„În urma interogatoriilor, marea majoritate a acestor persoane au fost eliberate”, precizează cotidianul francez. Cu excepția a trei dintre ei, care sunt cercetați „pentru asociere infracțională în vederea săvârșirii unor acțiuni teroriste”.

În convorbirile interceptate în săptămâna în care au avut loc atacurile de la Paris, „acești indivizi ar fi afirmat că vor ‘să tragă în mulțime’ în timpul manifestației anunțate”, scrie la rândul său Le Figaro. „Însă nu era vorba de o operațiune planificată”, a precizat un membru al parchetului.

Potrivit aceleiași surse, la domiciliile suspecților au fost operate percheziții, operațiunea fiind „rodul unei munci de informații  pe termen lung”.

Cercetările nu au demonstrat până acum nici o legătură între cei trei și atacurile comise de frații Kouachi și de Amedy Coulibaly, nici cu rușii de origine cecenă arestați luni la Beziers.

Asupra acestora din urmă a fost găsit peroxid de acetonă, același exploziv folosit de doi americani de origine cecenă la maratonul de la Boston de anul trecut.