Ceaușescu și umbra Propaganda Due. Afaceri, masonerie și misterele lui Licio Gelli

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

În istoria subterană a Europei Războiului Rece, numele lui Nicolae Ceaușescu apare uneori în vecinătatea unei organizații care a zguduit Italia la începutul anilor ’80: loja masonică Propaganda Due, cunoscută sub abrevierea P2. O organizație suficient de puternică încât să schimbe regulile politicii italiene.

Pentru presa de scandal, legătura a fost simplă și seducătoare: oficialul comunist de la București ar fi fost apropiat de Licio Gelli, „venerabilul” P2, poate chiar racolat în rețeaua acestuia.

Pentru istoricul atent la documente, lucrurile sunt mai complicate. Există dovezi serioase despre relațiile economice și de contact ale lui Gelli cu România ceaușistă. Nu există, în schimb, o probă solidă că Nicolae Ceaușescu ar fi fost membru al P2 sau inițiat în masonerie.

Aici începe adevărata poveste: nu cu o inițiere masonică spectaculoasă, ci cu o zonă gri în care afacerile, serviciile, diplomația informală și vanitatea geopolitică a regimului Ceaușescu s-au intersectat cu unul dintre cele mai tulburi personaje ale Italiei postbelice.

Nicolae Ceaușescu și Jimmy Carter. Sursa foto: arhiva EVZ

Ce a fost Propaganda Due

Propaganda Due nu a fost o lojă oarecare. În documentele Parlamentului italian, P2 apare ca un fenomen de stat-paralel, cu ramificații în politică, presă, armată, servicii secrete, finanțe și administrație.

Comisia parlamentară de anchetă condusă de Tina Anselmi a lucrat peste 30 de luni, a ținut 147 de ședințe, a audiat 198 de persoane și a acumulat sute de mii de pagini de documente. Raportul final a fost aprobat în iulie 1984, iar arhiva oficială a Camerei Deputaților precizează că anexele comisiei însumează 93 de volume.

Scandalul P2 a izbucnit în 1981, după percheziția de la Castiglion Fibocchi, unde anchetatorii italieni au descoperit listele membrilor rețelei conduse de Gelli. În urma scandalului, Italia a adoptat Legea nr. 17 din 25 ianuarie 1982, care reglementa aplicarea articolului 18 din Constituție privind asociațiile secrete și dispunea explicit dizolvarea asociației numite „Loggia P2”. Textul a fost publicat în Gazzetta Ufficiale la 28 ianuarie 1982.

P2 era, formal, o structură masonică. În realitate, ancheta parlamentară italiană a descris-o ca pe un mecanism de influență și condiționare politică.

Raportul Anselmi vorbește despre un „disegno generale di penetrazione e condizionamento della vita nazionale”- “un proiect alarmant de penetrare și condiționare a vieții naționale”, în special prin controlul mediilor de informare, al serviciilor secrete și al unor zone-cheie ale statului italian.

Licio Gelli, omul care știa să intre pe uși închise

Licio Gelli era mai mult decât șeful unei loji secrete. Era un broker de relații. Fost fascist, anticomunist declarat, om de afaceri, intermediar și personaj cu legături în America Latină, în serviciile secrete, presa și finanțele, Gelli a devenit în anii ’70 un nod de conexiune între medii care, oficial, nu ar fi trebuit să comunice.

Raportul Comisiei Anselmi este prudent, dar limpede: activitatea internațională a lui Gelli nu era mai puțin importantă decât cea italiană, deși era mai greu de investigat deoarece se desfășura dincolo de frontiere. Comisia notează că prezența lui Gelli în străinătate lăsase puține urme în arhivele ambasadelor italiene, deși existau numeroase mărturii autorizate despre familiaritatea lui cu personalități străine de rang foarte înalt.

Licio Gelli (centru) împreună cu Giulio Andreotti (dreapta), la inaugurarea Permaflex. sursa: Wikipedia

Unul dintre canalele sale privilegiate era America Latină. Raportul italian menționează relațiile sale cu Argentina, cu amiralul Massera, cu Juan Perón și cu anturajul acestuia, precum și rolul său de consilier economic la Ambasada Argentinei din Italia.

Într-o depoziție citată de Comisia P2, generalul Grassini, director al SISDE, a relatat că i-a cerut lui Gelli să-l pună în contact cu serviciile argentiniene, iar a doua zi șeful serviciului argentinian din Italia s-a prezentat la biroul său.

Această capacitate de a face legături între state, servicii, oameni de afaceri și lideri politici explică și episodul românesc.

România, textilele și vizita lui Perón

Legătura documentată dintre Gelli și România nu începe din masonerie, ci din afaceri. Raportul Comisiei Anselmi consemnează explicit că, pe lângă legăturile sale din America Latină și Statele Unite ale Americii, Gelli avea contacte cu România, țară cu care firma sa stabilise „un important raport de colaborare productivă”.

Comisia adaugă că dimensiunea personajului Gelli era relevantă nu doar prin componenta de afaceri, ci și prin valoarea politică a relațiilor pe care le întreținea.

În presa românească, cea mai importantă mărturie publică despre episodul Gelli–Ceaușescu vine de la istoricul Horia Nestorescu-Bălcești, care l-a intervievat pe Licio Gelli în 2011, la vila acestuia de lângă Arezzo.

Juan Peron. sursa: arhiva

Potrivit relatării publicate de Adevărul, Gelli ar fi recunoscut că a avut relații cu Ceaușescu, că a fost în România cu Juan Perón și că a făcut afaceri acolo. Tema principală era comerțul cu textile: România avea o industrie de confecții puternică, iar produsele erau exportate în Italia, uneori sub marcă italiană. 

Același articol notează că, în februarie 1973, Juan Domingo Perón și Isabel Martínez de Perón au fost în România într-o vizită particulară, iar Gelli ar fi avut atunci o întâlnire cu Nicolae Ceaușescu.

Potrivit sursei, vizita ar fi pus bazele unei relații economice profitabile pentru italieni. Ștefan Andrei, ministru român de Externe între 1978 și 1985, este citat cu explicația că România vindea multe confecții în Italia, unde italienii aplicau propriile mărci. .

Licio Gelli în 1988, sursa: wikipedia

A fost Ceaușescu membru al P2

Aici trebuie trasă linia. Nu există o probă serioasă că Nicolae Ceaușescu ar fi fost membru al P2. Numele său nu apare ca atare în pasajele relevante ale raportului Anselmi disponibile în arhiva oficială a Camerei Deputaților.

Raportul vorbește despre contactele lui Gelli cu România și despre colaborarea productivă cu această țară, dar nu afirmă că Ceaușescu ar fi fost afiliat la P2.

Horia Nestorescu-Bălcești, apreciatul istoric al MLNR, a mers direct la sursă și l-a întrebat pe Gelli dacă l-a inițiat pe Ceaușescu. Răspunsul relatat de istoricul român a fost categoric: „Este o gogoriță! Un dictator nu putea fi inițiat în masonerie, mai ales că era un dictator comunist”. Gelli ar fi admis relațiile de afaceri și vizita în România, dar a negat orice legătură masonică.

Mai mult, ipoteza apartenenței lui Ceaușescu la P2 este greu de susținut, din punct de vedere logic. Ceaușescu era liderul unui stat comunist, naționalist, autoritar, obsedat de controlul intern și ostil oricărei structuri internaționale autonome care nu se afla sub supravegherea partidului și a Securității.

Putea folosi oameni, canale, contacte și simboluri occidentale. Putea tolera interlocutori dubioși dacă aduceau bani, tehnologie, imagine sau acces. Dar asta nu înseamnă că ar fi intrat într-o structură masonică secretă controlată de un personaj italian.

De ce l-ar fi interesat pe Ceaușescu un om ca Gelli

Pentru Ceaușescu, Occidentul era simultan un adversar ideologic, o sursă de credit, o piață de export și o scenă de prestigiu. După 1968, când condamnarea invaziei sovietice în Cehoslovacia i-a adus simpatie occidentală, liderul român a cultivat imaginea unui comunist independent de Moscova. Această poziție i-a permis să primească vizite, credite, contracte și deschideri pe care alte state din blocul sovietic nu le aveau.

În acest context, oameni precum Licio Gelli puteau fi utili. Nu pentru doctrină, ci pentru acces.

Gelli știa să circule între lumi incompatibile: anticomuniști italieni, lideri latino-americani, oameni de afaceri, servicii, masonerie, presă.

Pentru un regim ca al lui Ceaușescu, asemenea personaje erau riscante, dar folositoare. România avea nevoie de piețe externe, de valută, de contracte industriale și de intermedieri discrete. Afacerile textile descrise de Nestorescu-Bălcești se încadrează perfect în această logică. 

P2, anticomunismul și paradoxul Ceaușescu

Propaganda Due era profund anticomunistă. În Italia anilor ’70, unde Partidul Comunist Italian era una dintre cele mai puternice formațiuni comuniste din Occident, P2 s-a plasat în zona reacției dure împotriva stângii. Tocmai de aceea relațiile lui Gelli cu România ceaușistă par paradoxale.

Dar paradoxul dispare dacă înțelegem natura reală a rețelei. P2 nu era o organizație masonică pură, ci o structură de putere, influență și interese. Anticomunismul ei era real în Italia, unde ținta era blocarea comuniștilor italieni și controlul statului.

În relația cu România, interesul era economic și geopolitic. Ceaușescu nu era comunistul italian care amenința intrarea PCI la guvernare, era dictatorul unui stat estic, autonom față de Moscova, dispus să facă afaceri cu Occidentul.

Aceasta explică de ce Gelli putea fi simultan anticomunist în Italia și partener economic al României comuniste. Nu era o contradicție morală pentru el. Era oportunism. Sau, cum rezumă sec Nestorescu-Bălcești în relatarea sa: „Banii nu au miros”.

Concluzia unui istoric

Adevărul istoric este mai puțin spectaculos, dar mai interesant. Ceaușescu nu avea nevoie să fie mason pentru a se folosi de canale informale occidentale. Gelli nu avea nevoie să-l inițieze pe Ceaușescu ca să facă bani în România. P2 nu avea nevoie să-l aibă pe dictatorul român pe listă ca relația să fie relevantă.

În lumea Războiului Rece, uneori contactul economic era mai eficient decât ritualul, iar intermediarul de afaceri era mai valoros decât fratele de lojă.

Cazul Ceaușescu–Gelli nu dovedește apartenența dictatorului român la Propaganda Due. Dovedește altceva: că România ceaușistă, în căutare de valută, prestigiu și autonomie față de Moscova, a acceptat să lucreze cu personaje aflate la marginea oficialului și a clandestinului. Iar Licio Gelli, profesionist al ușilor laterale, a știut să intre și acolo unde ideologia spunea că nu avea ce căuta.