Ceasul Vector Watch va fi disponibil într-o ediţie limitată BMW i
- Antonia Hendrik
- 10 noiembrie 2016, 19:38
Vector Watch anunţă lansarea unei ediţii limitate a ceasului său inteligent, realizată în parteneriat cu BMW i. Vector Luna BMW i Limited Edition este fabricat în doar 150 de uni
Ceasul are carcasă de culoare negru mat, iar numărul exemplarului este gravat pe lateral. Cureaua ceasului este ştanţată cu logul BMW i şi este realizată din aceeaşi piele folosită în industria auto pentru modele BMW i. Mai mult, posesorii ceasurilor din această ediţie limitată vor avea acces la două feţe de ceas inspirate de designul modelelor BMW i3 şi BMW i8.
Vector Watch este compatibil cu sistemele de operare iOS, Android şi Windows Phone. În acest moment, dispozitivul dispune de un ecosistem care include peste 100 de feţe şi aplicaţii care pot fi descărcate din magazinul virtual Vector Watch, titrează go4it.ro.
Ceasul Vector Luna BMW i Limited Edition va fi disponibil pentru precomanda începând cu data de 10 noiembrie în magazinele fizice sau online ale Orange România şi eMAG. Livrarea ceasului se va realiza de la începutul lunii decembrie a acestui an. Preţul nu a fost anunţat.