Ceartă între Alina Gorghiu și Elena Lasconi. Ce acuzații își aduc

Ceartă între Alina Gorghiu și Elena Lasconi. Ce acuzații își aducElena Lasconi. Sursa foto: Facebook

Ceartă între Alina Gorghiu și Elena Lasconi. Ministrul Justiției, a solicitat marți Elenei Lasconi să prezinte scuze publice tuturor femeilor din România afectate de violența domestică. Alina Gorghiu a criticat dur declarațiile președintelui USR, calificându-le drept „toxice” și considerând că acestea nu reflectă sensibilitatea necesară față de suferințele victimelor.

Ceartă între Gorghiu și Elena Lasconi

Alina Gorghiu a reacționat dur după ce Elena Lasconi a făcut afirmații controversate, comparând membrii PNL care nu semnează moțiunea de cenzură a USR cu persoane care acceptă abuzuri într-o relație. Lasconi a descris acești membri ca fiind „ipocriți, cu comportament de amante care știu că sunt înșelate, își iau o smetie peste ceafă, dar rămân în relație”, ceea ce a stârnit nemulțumirea ministrului Justiției.

Într-un mesaj postat pe Facebook, Alina Gorghiu a subliniat că se aștepta ca Elena Lasconi, fiind femeie și candidat la prezidențiale, să manifeste mai multă empatie față de victimele violenței domestice. Gorghiu a criticat tonul adoptat de Lasconi, acuzând-o că minimizează suferințele acestor victime și folosește subiectul pentru a ataca politic. Ministrul a adus în discuție statisticile recente, menționând că în 2024, din cele 87.565 de cazuri de violență domestică înregistrate în România, majoritatea vizează femeile.

Alina Gorghiu a cerut ca Elena Lasconi să își ceară scuze publice femeilor afectate de violența domestică, susținând că postarea acesteia este „complet neinspirată” și că bagatelizează o problemă serioasă. Gorghiu a adăugat că a avut așteptări mai mari de la Lasconi, pe care o consideră un „candidat superficial”, pentru care mesajele politice sunt mai degrabă o aparență decât un angajament autentic față de problemele societății.

„Ideea că victimele suportă violenţa din interes material este profund deplasată. Impactul unei asemenea afirmaţii venite tocmai de la o candidată la alegerile prezidenţiale este deosebit de mare şi afirmaţia trebuie sancţionată public, nu trecută cu vederea”, spune Gorghiu.

Alina Gorghiu

Alina Gorghiu. Sursa foto: Facebook/ Alina Gorghiu

Elena Lasconi n-a întârziat cu răspunsul către Alina Gorghiu 

Elena Lasconi a anunțat că, alături de colegii săi din USR, lucrează la redactarea unei moțiuni de cenzură pentru a înlătura guvernul condus de Marcel Ciolacu. Într-un apel direct, ea l-a provocat pe Nicolae Ciucă, liderul PNL, să sprijine acest demers prin semnarea moțiunii, subliniind importanța acțiunii politice în fața provocărilor actuale.

Liderul USR a amintit de experiența sa alături de militarii români, inclusiv din perioada petrecută în teatrul de operații din Afganistan, exprimându-și admirația pentru curajul și profesionalismul acestora. În acest context, i-a adresat lui Ciucă o provocare, întrebându-l cât de curajos este în calitate de politician care aspiră să conducă țara. Ea a subliniat că se îndreaptă spre Parlament pentru a finaliza moțiunea de cenzură, îndemnând la „curaj, onestitate și respect” și cerând ca aceste principii să fie transformate în acțiuni concrete.

„Semnaţi moţiunea de cenzură a USR! Altfel, rămâneţi ipocriţi, mincinoşi, cu comportament de amante care ştiu că sunt înşelate, care îşi mai iau şi o smetie peste ceafă, dar care rămân în relaţie, adică la guvernare, pentru bani şi privilegii. Haideţi cu semnătura! Ne vedem la Parlament!”, a transmis Elena Lasconi, într-un mesaj pe Facebook.

Nicolae Ciucă intră în ring cu o invitație

În mijlocul disputelor politice, Nicolae Ciucă, liderul PNL, a adresat un mesaj către USR, propunând reprezentanților acestui partid, inclusiv Elenei Lasconi, să participe la discuții despre moțiunea de cenzură împotriva PSD. El a invitat-o pe Lasconi și pe colegii săi la sediul Partidului Național Liberal pentru a discuta despre planurile pentru viitorul României, subliniind importanța dialogului într-un moment politic dificil.

Ciucă a reamintit, de asemenea, că alianța de guvernare PNL-PSD a luat naștere în urma deciziei USR de a ieși din guvernare în 2021 și de a susține o moțiune de cenzură alături de AUR. El a criticat abordarea actuală a USR, afirmând că aceasta se repetă prin anunțarea unei moțiuni de cenzură „din mașină”, fără un text clar sau consultări prealabile. Ciucă a subliniat că, în contextul configurației parlamentare actuale, nu este posibilă formarea unui guvern de dreapta, deși aceasta ar fi dorința sa și a PNL. Totodată, el a descris PSD drept un „pericol real” la adresa democrației, împotriva căruia PNL continuă să lupte.

„O invit public pe doamna Lasconi și USR la sediul Partidului Național Liberal să discutăm despre viitor. Dacă vrem să avem democrație și nu dăm foc țării, ci luptăm cu rațiune și forță împotriva abuzurilor, eu sunt un om serios, nu dau curs unor demersuri politiceaniste și neserioase când țara e în pericol să fie acaparată de PSD. Mai sunt două luni până când vom avea un nou guvern legitimat de votul românilor.

Până atunci, mediul economic din România își dorește lideri responsabili, pensionarii au nevoie de pensii, familiile au nevoie de siguranță, iar instituțiile trebuie să funcționeze”, a mai spus președintele PNL.