Cea mai tare afacere! Stai acasă și te plătește Armata...
- Surcel Vasile
- 16 august 2019, 13:40
Cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în calitate de rezervist voluntar în Armata României mai au la dispoziţie numai câteva zile. pentru că înscrierile se încheie pe 23 august.
Pentru anul 2019 sunt disponibile peste 1.300 de locuri de rezervişti voluntari (ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, gradaţi şi soldaţi), în unităţi militare din 20 de judeţe - Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Iaşi, Ilfov, Prahova, Tulcea, Vaslui, Vrancea şi din municipiul Bucureşti.
Pentru înscriere, cetăţenii se pot prezenta atât la sediul centrului militar zonal/judeţean sau de sector pe a cărui rază de responsabilitate îşi au domiciliul, cât şi la oricare alt centru militar zonal/judeţean sau de sector, în situaţia în care locul de muncă sau reşedinţa temporară diferă de localitatea de domiciliu.
La prezentarea la centrul militar, persoanele vor fi informate cu privire la etapele pe care le presupune procesul de recrutare şi selecţie, respectiv unitatea militară în care urmează să susţină probele de selecţie, și pentru vizita medicală.
Cei care vor deveni rezerviști în Armata Română vor beneficia de o remuneraţie care nu este de neglijat şi vor primi în cont 30 la sută din solda unui militar aflat în serviciul permanent.
Dacă avem în vedere că în cazul unui soldat profesionist salariu lunar este de 1.857 de lei, rezervistul voluntar va avea de încasat după perioada de instrucţie, când stă acasă, aproximativ 540 de lei.
Pe acelaşi principiu, un subofiţer rezervist voluntar va încasa 720 de lei, iar un locotenent-colonel din categoria rezervist voluntar va avea un venit de aproape 1.200 de lei.
În plus, cât timp este în programul de instruire, voluntarul primeşte soldă întreagă, la fel ca un militar profesionist, adică 1.857 de lei în cazul unui soldat, 2.400 de lei pentru un subofiţer şi 4.000 de lei pentru un ofiţer superior.