Cea mai populară țeapă pe litoral. Pe ce cred turiștii că dau banii și ce-și cumpără de fapt

Cea mai populară țeapă pe litoral. Pe ce cred turiștii că dau banii și ce-și cumpără de fapt

Una dintre cele mai mari țepe de la malul mării, dezvăluită de către reprezentanții de la Protecția Consumatorului.

Cei de la Protecția Consumatorului avertizează turiștii cu privire la sforile pe care le trag comercianții, din dorința de a obține un profit cât mai mare.

Mai exact, este vorba despre celebrii peștișori prăjiți în baie de ulei, cunoscuți sub numele de hamsii. Ei bine, foarte mulți dintre cei de pe litoralul românesc numai hamsii nu sunt, ci șprot, iar negustorii profită de faptul că turiștii nu știu să facă diferența dintre cele două produse.

Hamsia, un produs mai calitativ, în comparație cu șprotul

Hamsia este un pește de circa 20 de centimentri lungime la maturitate, cu mai mulți nutrienți, mai gustos și mai scump. În schimb, șprotul este mai mic, are maxim 16 centimetri și este mult mai ieftin.

Neregulile sunt în floare la malul mării. Comisarii de la ANPC au dat amenzi în valoare de peste un milion de lei în doar două săptămâni, iar controalele vor continua pe litoral, informează Antena3.ro. Potrivit sursei citate, 9 din 10 localuri - restaurante, șaormerii și autoserviri pun sănătatea turiștilor în pericol.

Ne puteți urmări și pe Google News