Cea mai îndoliată țară! 30.000 de morți în SUA

Cea mai îndoliată țară! 30.000 de morți în SUA

Statele Unite ale Americii au depăşit joi pragul de 30.000 de morţi, potrivit bilanţului în timp real al Universităţii Johns Hopkins.

30.990 de persoane au murit în SUA . Asta înseamnă că Statele Unite depășesc Italia (cu 21.645 morţi), Spania (19.130 morţi) şi Franţa (17.167 morţi).

Și Reuters a anunţat joi propriul bilanț al deceselor în SUA, peste 31.000 de morţi. Potrivit sursei citate, s-au raportat peste 635.000 de cazuri confirmate de COVID-19. Numai miercuri s-au înregistrat noi  30.000 de cazuri, cea mai mare creştere din ultimele cinci zile.

În paralel, preşedintele Donald Trump se pregăteşte să anunţe o serie de linii directoare pentru redeschiderea economiei, după ce suspendarea activităţilor a afectat grav economia SUA.

Economiștii susțin că scăderea economică este cea mai mare după marea criză din urmă cu aproape un secol. Peste  20 de milioane de americani au solicitat ajutor de şomaj.

Sursa: Agerpres.ro

Ne puteți urmări și pe Google News