Cea mai IMPRESIONANTĂ clădire din Nepal a fost distrusă | VIDEO FOTO

Cea mai IMPRESIONANTĂ clădire din Nepal a fost distrusă | VIDEO FOTO

Una dintre cele mai impresionante clădiri din Nepal a fost dărâmată în timpul cutremurului de 7,9 grade pe scara Richter ce a avut loc sâmbătă. Este vorba de turnul istoric Dharahara, un simbol al Nepalului si al capilatei Kathmandu, construit in anul 1832.

Cutremur Nepal. Un cutremur cu magnitudinea 7,8 pe scara de magnitudine a momentului seismic a avut loc în Nepal, sâmbătă, 25 aprilie 2015, la ora 06:11 UTC (ora locală 11:56). Epicentrul cutremurului a fost localizat în Districtul Lamjung, la aproximativ 77 km nord-vest de capitala Nepalului, Kathmandu. Este cel mai grav cutremur care a avut loc din 1934 până în prezent.

Pagubele sunt imense

Clădiri istorice din Piața Durbar, Kathmandu, înscrise pe lista patrimoniului mondial UNESCO din 1979, au fost distruse. Turnul Dharahara, simbol al capitalei nepaleze, construit în 1832, s-a prăbușit complet, omorând cel puțin 180 de oameni. Alte clădiri istorice avariate de cutremur includ Templul Manakamana din Districtul Gorkha, templul hindus Janaki Mandir, precum și Piața Durbar din Patan. De asemenea, templele din Piața Durbar, Basantapur, au fost distruse într-o proporție de 80%. Istoricul Prushottam Lochan Shrestha afirma: "Am pierdut majoritatea monumentelor care au fost desemnate situri ale patrimoniului mondial în Kathmandu, Bhaktapur și Lalitpur. Ele nu pot fi readuse la starea lor originală."

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit autorităților chineze, 1.206 de case au fost complet distruse în urma cutremurului, iar alte 9.974 au suferit pagube importante. Circulația pe autostrada care leagă orașul Xigaze de Pasul Zham a fost întreruptă de alunecări de teren. Tot în Xigaze, 24.800 de oameni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele, aici fiind, de asemenea, avariate 54 de temple.

Unde este situat Nepal

Nepal (oficial Republica Federală Democrată Nepal) este un stat în sudul Asiei, în inima munților Himalaya, situat la cea mai mare altitudine și înghesuit între doi giganți India la sud și China (Tibet) la nord.