Astfel, una dintre acestea stabilește data alegerilor parlamentare din România pentru 6 decembrie, chiar de Sfântul Nicolae. Alegerile parlamentare ar fi trebuit să aibă loc în această toamnă, însă scrutinul a fost amânat din cauza pandemiei de COVID-19. De asemenea, și alegerile locale care ar fi trebuit să se desfășoare în luna iunie, vor avea loc pe 27 septembrie.

Președintele Klaus Iohannis a sesizat, la mijlocul lunii august, Curtea Constituțională pentru a verifica legea prin care Parlamentul decide data alegerilor parlamentare, nu Guvernul. Legea a fost adoptată de Legislativ la finalul lunii iulie. Parlamentul a stabilit că alegerile pot fi organizate cel mai târziu în 15 martie 2021, dar nu mai devreme de 6 decembrie 2020, iar data scrutinului va fi stabilită printr-o lege organică.

Klaus Iohannis a susținut, în sesizarea de neconstituționalitate, că legea încalcă mai multe articole din Constituție.

„O atare modificare, realizată cu mai puțin de 6 luni înainte de alegerile la termen, încalcă exigențele art. 1 alin. (5) din Constituție în dimensiunea sa referitoare la previzibilitatea legii și cea a securității raporturilor juridice”, se arată în sesizarea de neconstituționalitate.

Președintele consideră că Parlamentul ar putea să refuze să stabilească data alegerilor, fără a putea fi obligat să adopte o astfel de lege.

Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale
Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, au dreptul la câte un loc de deputat, în condiţiile legii electorale. Cetăţenii unei minorităţi naţionale pot fi reprezentaţi numai de o singură organizaţie.

Numărul deputaţilor şi al senatorilor se stabileşte prin legea electorală, în raport cu populaţia ţării.

Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora.

Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului

Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.

Mandatul Camerelor se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice.

Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent îşi continuă procedura în noul Parlament.