Ce spune un renumit epidemiolog despre purtarea măștilor de protecție

Ce spune un renumit epidemiolog despre purtarea măștilor de protecție

Epidemiologul Anders Tegnell a vorbit despre purtatul măștilor pe față, pe care Organizația Mondială a Sănătății le recomandă oamenilor să le utilizeze atunci când distanțarea socială nu este posibilă.

„Având măști pe față credeţi că puteţi fi în siguranţă în mijloacele de transport în comun sau centrele comerciale? Aceasta este cu siguranță o greșeală”, a declarat expertul.

Cel mai renumit expert suedez în coronavirus a avertizat că încurajarea oamenilor să poarte măști pentru față este „foarte periculoasă”, deoarece dă un fals sentiment de securitate.

„Este foarte periculos să crezi că măștile de față ar schimba jocul atunci când vine vorba de COVID-19”, a declarat Anders Tengell, care a supravegheat evoluţia pandemiei în Suedia, rezistând în același timp oricărei forme de blocare sau de purtarea măştii pe faţă-

„Măștile de față pot fi o completare a măsurilor, dar să începi să porţi măști de față și apoi să crezi că poți aglomera autobuzele sau centrele comerciale, asta este cu siguranță o greșeală”, a adăugat Tengell.

Tegnell a vorbit constant împotriva utilizării măștilor, luna trecută declarând: „După numărul de infecţii care se reduce foarte repede în Suedia, nu are rost să purtăm o mască pe față în Suedia, nici măcar în transportul public”.

„Rezultatele cu privire la purtatul măștilor pe feță sunt uimitor de slabe, chiar dacă atât de multe persoane din întreaga lume le poartă”, a mai declarat Tengell.

„Sunt surprins că nu avem studii mai multe care să arate ce efect au măștile. Țări precum Spania și Belgia și-au obligat populațiile să poarte măști, dar numărul infecțiilor lor a crescut în continuare ”, a mai declarat epidemiologul.

Suedia, care nu a aplicat niciun ordin de blocare obligatoriu, a avut cazuri de infectare şi decese tot mai puţine: „Că Suedia a coborât la aceste niveluri este foarte promițător”, a spus Tegnell, adăugând „Curbele coboară iar pentru bolnavii grav încep să se apropie de zero”.

La începutul acestei luni, rata mortalității COVID-19 din Suedia este mult mai mică decât cea din Spania, Marea Britanie și Italia, țări care au impus blocarea. Mai mult, PIB-ul Suediei lasă țara scandinavă într-o „formă economică mult mai bună decât restul Europei”.

Tegnell a susținut constant că abordarea Suediei este mai eficientă decât blocajele bruște impuse în altă parte. Cu riscul ca virusul Covid-19 să reziste mai mulți ani, el spune că închiderea completă a societății nu este o opțiune pe termen lung.

Între timp, multe țări care au crezut că au pus virusul sub control, se confruntă cu al doilea val. Tegnell a numit acele aspecte „îngrijorătoare”.

„Tendința pozitivă se inversează, cu o creștere a numărului de cazuri în Spania, România și Belgia, printre altele”, a mai spus expertul, potrivit ft.

Ne puteți urmări și pe Google News