Din cele 435 de spitale din România, 111 se comasează cu altele, iar 71 devin cămine de bătrâni. În multe cazuri, medicii văd comasările ca "lipsite de logică" sau "un pas înapoi".
Economia rezultată din comasarea şi reprofilarea celor 182 de spitale este de 20 de milioane de lei şi provine mai ales din desfiinţarea a numeroase funcţii de conducere. Personalul medical din unităţile ce urmează a fi comasate sau reprofilate nu va fi disponibilizat, ci doar cel de conducere.
"Au fost desfiinţate 330 de funcţii de manager, director medical, director financiar contabil, la care se adaugă 230 de funcţii de conducere de la unităţile ce urmează a fi reprofilate. Personalului medical i se va oferi posibilitatea să lucreze în secţiile exterioare nou înfiinţate sau să-şi continue activitatea în centrele reprofilate", afirmă ministrul sănătăţii, Cseke Attila.
Spitalele reprofilate au posibilitatea fie să devină centre de permanenţă, fie cămine pentru persoane vârstnice. "Dacă în 2005 existau 288 de centre de permanenţă, acum mai sunt doar 83, iar 17 judeţe nu au niciun centru. Prin aceste centre se asigură continuitatea asistenţei primare cu ajutorul medicilor de familie arondaţi zonei, care vor fi remuneraţi. În ceea ce priveşte căminele, există doar 25, iar peste 2.800 de oameni sunt pe liste de aşteptare", spune ministrul.
Pe ce criterii s-au luat decizii
Printre criteriile care au "departajat" spitalele ce urmează a fi comasate sau reprofilate se numără existenţa a două linii de gardă şi distanţa dintre un spital mai mic şi unul mai mare. "14 spitale nu aveau linii de gardă, iar alte 49 aveau doar una", a explicat ministrul Cseke Attila.
Revolte din partea medicilor a stârnit mai ales comasarea de unităţi medicale perfomante. Spre exemplu, Institutul de Pneumologie "Marius Nasta" e comasat cu Institutul de Boli Infecţioase "Matei Balş".
Se unesc doi monştri
"Practic, se uneşte un monstru cu alt monstru. Institutul «Nasta» reprezintă de fapt trei unităţi ce însumează peste 600 de paturi. Desfăşurăm programe de sănătate (STOP FUMAT, supraveghere TBC, combatere a hipertensiunii pulmonare). Coma sarea înseamnă că toate acestea nu se vor mai realiza. O variantă mai bună era să ne unească cu Tunari sau cu un alt institut de pneumologie", e de părere Nicolae Galie, şef secţie chirurgie toracică.
Şi unirea Institutului "C.C. Iliescu" cu Institutul Fundeni e văzută ca fără logică. "Nu e o decizie raţională, având în vedere că avem un nivel superior de organizare şi de performanţă. În plus, suntem într-o reţea unică ca şi eficienţă în România în ceea ce priveşte activitatea de chirurgie cardiovasculară şi cardiologie intervenţională de urgenţă. Cred că e un pas înapoi", comentează dr. Horaţiu Moldovan, chirurg cardiovascular la "C.C. Iliescu".
La fel de aberantă pare unirea a două institute cu profiluri diferite, respectiv Institutul de Medicină Complementară (IMC) cu cel de Recuperare. "Avem un specific aparte. Institutul de Medicină Complementară e unic în România şi a şasea unitate de profil din UE. Nu văd cum să se facă înglobarea în Institutul Naţional de Recuperare, nu avem ace laşi obiect de activitate", comentează directorul IMC, Corneliu Moldovan.
REPROFILARE
Spitale care se transformă în cămine de bătrâni
- Spitalul Orăşenesc Ocna Mureş (Alba)
- Spitalul Orăşenesc Sântana (Arad)
- Spital Orăşenesc Ştei (Bihor)
- Spitalul Municipal Săcele (Braşov)
- Spitalul Municipal Codlea (Braşov)
- Spitalul de Boli Cronice Pătârlagele (Buzău)
- Spitalul Clinic Caritas (Bucureşti)
- Spitalul Orăşenesc Cernavodă (Constanţa)
- Spitalul Orăşenesc Titu (Dâmboviţa)
- Spitalul Orăşenesc Cisnădie (Sibiu)
- Spitalul Orăşenesc Mărăşeşti (Vrancea)
- Centrul de Sănătate Sulina (Tulcea)
- Spitalul din Titu (Dâmboviţa)
Lista spitalelor din România care vor fi reprofilate LISTĂ
Exemple de spitale care se comasează
- Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare "Prof. dr. C.C. Iliescu" cu Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti
- Spitalul de Pediatrie Piteşti cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti
- Spitalul de Boli Infecţioase Braşov cu Spitalul de Urgenţă Braşov
- Institutul de Fonoaudiologie cu Spitalul Universitar de Urgenţă (Buc.)
- Institutul Naţional de Diabet "Prof. dr. N. Paulescu" cu Institutul Naţional de Endocrinologie "C.I. Parhon" (Bucureşti)
- Institutul de Pneumoftiziologie "M. Nasta" cu Institutul Naţional de Boli Infecţioase "prof. dr. Matei Balş" (Bucureşti)
- Spitalul de Pneumoftiziologie "Sf. Ştefan" cu Spitalul "Dr. V. Babeş" (Buc.)
- Spitalul de Ortopedie, Traumatologie şi Recuperare Eforie Sud cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa
- Spitalul de Obstetrică "Dr. Dumitru Popescu" Timişoara cu Spitalul Municipal de Urgenţă Timişoara
- Institutul Naţional de Medicină Complementară cu Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie (Bucureşti)
- Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare Târgu-Mureş cu Spitalul de Urgenţă Târgu-Mureş
SURSA: Ministerul Sănătăţii
Lista spitalelor din România care vor fi comasate