Ce se întâmplă cu prețurile la energie? Theodor Stolojan: Nu putem izola economia, ca Ceaușescu
- Sabina Popescu
- 26 ianuarie 2022, 07:15
Fostul premier al României Theodor Stolojan (PNL) a comentat marți seară, 25 ianuarie, criza energetică de pe piața actuală. Economia românească nu poate fi izolată de realitatea prețurilor, este de părere politicianul liberal, care a precizat că în cazul în care costurile la energie electrică și gaze naturale se vor menține la același nivel și în vara anului 2022, reglementarea costului nu va mai reprezenta o soluție.
Populația ar fi trebuit să dispună de la bun început de o ordonanță care să limiteze prețurile la energie electrică și gaze naturale, a subliniat fostul premier Theodor Stolojan, care vede ca singură scuză admisibilă în acest sens faptul că „nimeni n-a știut cum a apărut” criza energetică actuală și perioada în care se va manifesta.
Fostul premier Theodor Stolojan, despre criza energetică din România
Provocat să comenteze explozia de prețuri la serviciile amintite, liberalul Theodor Stolojan a precizat că în acest context „sunt mai multe lucruri care trebuie precizate”.
„În primul rând, pentru decembrie-ianuarie, noi avem o ordonanță care funcționează și avem cerința ca furnizorii de energie electrică, de gaze naturale care nu au aplicat prevederile legale să recalculeze toate facturile care au fost făcute cu alte prețuri decât cele prevăzute în legislația care există în prezent.
„Ar fi fost bine să fi avut ordonanța care limitează prețurile încă de la început”
Avem a doua etapă – sigur, ar fi fost bine să o avem pe aceasta din primul moment – care, iată, limitează începând cu 1 februarie prețurile la energie la 0,8 lei kWh și 0,31 pentru gazul natural.
Repet, ar fi fost bine să fi avut această ordonanță dată încă de la început. Singura scuză este că în momentul în care a apărut această avalanșă a prețurilor la energie de toate felurile, o creștere foarte mare, nimeni n-a știut cum a apărut sau din ce cauze, cât durează mai ales, dacă este un fenomen temporar sau e o tendință pe termen mai lung”, a declarat Theodor Stolojan într-o intervenție televizată la B1.
„Nu putem izola economia, așa cum a făcut-o Ceaușescu”
Liberalul a subliniat că economia nu poate fi analizată separat de realitatea prețurilor la energie, iar în situația în care costurile vor rămâne aceleași și în vara anului curent, reglementarea prețurilor nu va mai fi o soluție.
„Aici e de clarificat al treilea aspect, și anume faptul că dacă discutăm în vară că se mențin aceste prețuri la energie, atunci nu reglementarea prețului la energie este soluția, deoarece noi nu putem izola economia românească, așa cum a făcut-o Ceaușescu, de noua realitate a prețurilor la energie”, a transmis fostul șef al Guvernului Theodor Stolojan.