Ce se întâmplă cu lotul 4 al autostrăzii Sibiu – Făgăraș. CNAIR nu a poate semna contractul

Ce se întâmplă cu lotul 4 al autostrăzii Sibiu – Făgăraș. CNAIR nu a poate semna contractul Sursă Facebook

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a recunoscut că sunt probleme pe lotul 4 al autostrăzii Sibiu – Făgăraș și că nu a putut semna contractul cu firma austriacă.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că nu a putut semna contractul cu Makyol (Turcia) pentru lotul 4 al autostrăzii Sibiu – Făgăraș din cauza că austriecii de la Strabag au depus o contestație la Consiliul Național.

Compania de drumuri a desemnat, pe 5 mai, asocierea MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET A.S. – YAPI MERKEZI INSAAT VE SANAYI A.S drept câștigătoare a contractului pentru proiectare și execuție a lotului dintre Sâmbătă de Sus și Făgăraș, valoarea ofertei fiind de 1,1 miliarde lei.

„Astăzi (n.r. vineri, 5 mai), după finalizarea procesului de evaluare a ofertelor, am desemnat câștigătorul contractului pentru proiectarea și execuția tronsonului 4 al autostrăzii Sibiu – Făgăraș (16,26 km), inclusiv drumul de legătură cu DN1 (5,6 km). ASOCIEREA MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET A.S. – YAPI MERKEZI INSAAT VE SANAYI A.S. trebuie să finalizeze proiectarea în 12 luni, iar lucrările de construcție în 36 de luni.Finanțarea contractului în valoare de 1,19 miliarde lei fara TVA va fi asigurată prin Programul Transport 2021-2027. Dacă rezultatul procedurii nu va fi contestat vom putea semna contractul după expirarea perioadei legale de depunere a acestora”, spunea pe 5 mai șeful CNAIR, Cristian Pistol.

Ne puteți urmări și pe Google News

De ce nu a mai fost semnat contracul pentru autostradă

Cu toate astea, austriecii de la Strabag au depus contestație, iar contractul nu a mai fost semnat. La sfârșitul lunii noiembrie 2022, CNAIR a primit șase oferte pentru lotul 4. Printre ele se numără și asocierea SC STRABAG SRL – SC GEIGER TRANSILVANIA SRL.

În 2021, și ministrul de atunci Cătălin Drulă spunea că derularea acestui proiect este un exemplu de „așa NU”.

Autostrada Sibiu – Făgăraș, o investiție de aproape 7 miliarde de lei, ar putea fi gata în 4 ani. Este prima secțiune a Autostrăzii dintre municipiile Sibiu și Brașov (A3 Râșnov). Pentru secțiunea II Făgăraș – Brașov (48 km) în august 2021 CNAIR a semnat cu SEARCH contractul pentru revizuirea Studiului de Fezabilitate și Proiect Tehnic (termen doi ani), potrivit Economedia.