Ce români nu pot primi reducere la impozit. Categoriile exceptate prin lege

Ce români nu pot primi reducere la impozit. Categoriile exceptate prin legeImpozit proprietate. Sursa foto: Freepik

Românii care închiriază apartamente sau alte spații către firme nu pot beneficia de bonificația de 3% din impozitul pe venit oferită de ANAF, avertizează un consultant fiscal într-o analiză realizată pentru StartupCafe.ro.

Cine nu poate beneficia de reducerea de impozit

Guvernul condus de Ilie Bolojan a introdus, prin pachetul de relansare economică adoptat prin OUG 8/2026, o bonificație de 3% din impozitul pe venit pentru persoanele care obțin venituri din activități independente, chirii sau alte surse extrasalariale. Totuși, există o categorie de contribuabili care nu poate accesa această facilitate fiscală: proprietarii care închiriază spații către persoane juridice.

„Bonificația se acordă exclusiv pentru impozitul pe venit stabilit prin Declarația Unică. Cu alte cuvinte, beneficiul fiscal nu este legat numai de plata efectivă a impozitului, ci de existența unei obligații formale de autodeclarare a acestuia.

Această condiționare produce un efect de excludere automată pentru numeroase categorii de venituri realizate de persoane fizice, pentru care nu există obligația declarării prin Declarația Unică, întrucât impozitul este reținut la sursă de către plătitorul de venit (cum ar fi veniturile din salarii, veniturile din dividende și dobânzi obținute din România). Pentru anumite venituri, aceștia trebuie să depună Declarația Unică doar pentru CASS, și numai dacă depășesc 6 salarii minime”, susține Anamaria Chiru, consultant fiscal, Tax Partner în cadrul Dobrinescu Dobrev Tax Advisory.

Cu alte cuvinte, chiar dacă aceste persoane își achită impozitele prin mecanismul de reținere la sursă, ele nu pot beneficia de reducerea de 3% deoarece nu au obligația depunerii Declarației Unice pentru aceste venituri.

Bani

România, îngropată în datorii. Sursa foto: Arhiva EVZ

Impozitul, reținut direct de chiriaș și virat statului

Potrivit explicațiilor oferite de specialist, în cazul chiriilor plătite de firme, impozitul este reținut direct de chiriaș și virat statului.

„Astfel, proprietarii care închiriază către persoane juridice nu au obligații declarative pentru aceste venituri în ceea ce privește impozitul, acesta fiind reținut la sursă de chiriaș. În acest caz, contribuabilul nu are posibilitatea de a „alege” dacă se conformează sau nu, Statul asigurându-și deja colectarea eficientă a impozitului, motiv pentru care nu mai era necesară stimularea acestei categorii de contribuabili”, a explicat Anamaria Chiru.

Prin urmare, reducerea de impozit nu se aplică sumelor deja reținute la sursă, deoarece statul a colectat deja aceste taxe prin mecanismul existent.

În opinia consultantului fiscal, măsura vizează în special contribuabilii care trebuie să își administreze singuri obligațiile fiscale și să depună Declarația Unică. Astfel, statul încearcă să stimuleze plata anticipată a taxelor, într-un termen mai scurt, până la 15 aprilie, în loc de termenul obișnuit de 25 mai.

Declarația Unică 2026 include opțiunea pentru bonificație

ANAF a introdus în formularul 212 o bifă specială prin care contribuabilii pot solicita bonificația de 3% din impozitul datorat. Formularul 212 – Declarația Unică 2026 este disponibil pe site-ul instituției în format electronic și poate fi completat direct în browser, utilizatorii având posibilitatea de a genera și transmite documentul.

În partea stângă a formularului a fost adăugată opțiunea care permite accesarea bonificației pentru persoanele care au obținut venituri extrasalariale, precum cele din activități independente, PFA, chirii sau tranzacții cu criptomonede. Ordonanța de urgență 8/2026 stabilește condițiile în care contribuabilii pot beneficia de această reducere fiscală. Pentru a obține bonificația de 3%, contribuabilii trebuie să depună Declarația Unică și să achite impozitul pe venit și contribuțiile sociale aferente veniturilor realizate în 2025 până cel târziu la 15 aprilie 2026.

Persoanele fizice autorizate și alți contribuabili care au venituri extrasalariale și au depus deja Declarația Unică pentru veniturile din anul precedent pot beneficia de reducere doar dacă depun o declarație rectificativă și achită obligațiile fiscale până la aceeași dată. În situația în care contribuabilii nu doresc să beneficieze de bonificația oferită de stat, aceștia pot depune Declarația Unică și pot achita taxele până la termenul obișnuit, 25 mai 2026, fără a fi penalizați pentru întârziere.

Articolul 8 al OUG 8/2026 stabilește modul de acordare a bonificației de 3% pentru impozitul pe venit datorat de persoanele fizice și condițiile care trebuie îndeplinite pentru a beneficia de această facilitate fiscală.

Ne puteți urmări și pe Google News