Ce MUZICĂ ascultă jihadiştii ISIS atunci când EXECUTĂ occidentali. Îţi va da FIORI! | VIDEO + AUDIO
- Mario Moise
- 16 martie 2015, 11:52
În ultimele luni, pe Internet au circulat o serie întreagă de filme în care ostaticii Statului Islamic sunt executaţi fără milă. Filmuleţele par regizate de nişte specialişti în efecte speciale şi au, pe fundal, o melodie bizară, care le dă fiori tuturor celor care o ascultă.
RUSIA îi SPERIE pe europeni. Ce fac ruşii pentru a fi siguri că NIMENI nu le mai vizitează ţara | GALERIE FOTO
Melodiile de pe fundalul filmelor cu execuţii se numesc “nasheed” şi au devenit parte din brandul Statului Islamic. Nu se aud instrumente, ci doar nişte voci modificate digital, pentru a crea impresia unui cor aflat în perfectă armonie.
Dacă nu eşti pur şi simplu îngrozit de imagini şi asculţi melodia fără să asişti la scenele barbare regizate de jihadişti, melodia ar putea trece drept un cântec de linişte şi meditaţie.
“Cântecul este atât de melodic şi atât de intens, încât oamenii se declară imediat plăcut impresionaţi”, a declarat un analist al Middle East Forum, Pieter Van Ostaeyen, care a studiat muzica jihadistă.
“Dacă asculţi, cu mult calm, doar acordurile muzicale, fără să ştii versurile, s-ar putea să ai parte de o anumită experienţă spirituală. Însă majoritatea oamenilor habar nu au ce ascultă”, a adăugat Van Ostaeyen, conform site-ului motherjones.com.
Într-adevăr, versurile celebrează vărsarea de sânge şi “războiul sfânt”. “Calea războiului este calea vieţii”, “cei dintre noi care mor, sacrificându-se pentru apărare, se vor bucura de eternitate în paradis” sunt doar câteva dintre versurile cântecului “Saleel al-Sawarim”, pe care îl găsiţi mai jos.
Nu au fost inventate de ISIS
Cântecele numite “nasheed” nu au fost inventate de ISIS, însă acompaniază orice film realizat de jihadişti. Melodiile au devenit un element component vital pentru identitatea Statului Islamic.
Phillip Smith, un cercetător al Afacerilor Externe din Orientul Mijlociu din cadrul Universităţii americane din Maryland, a declarat că “nasheed” sunt ideale pentru a ţinti în minţile celor pe care ISIS doreşte să-I recruteze.
“Nasheed” îşi încep istoria în anii ’70 şi ’80, în timpul mişcărilor de renaştere islamică din Egipt şi Siria. Le vei găsi în filme de elogiere a războinicilor mujahedini în războaiele din Cecenia. Mai mult decât atât, însuşi Osama Bin Laden a pus bazele unei “formaţii” de cântece nasheed în tinereţe şi a înregistrat melodiile pe mai multe casete pe care le-a împărţit prietenilor săi.
Uzina de “nasheed” a lui al-Baghdadi
Nimeni din afara ISIS nu ştie cine este specialistul care se ocupă de crearea melodiilor nasheed. Cu toate acestea, melodiile provin de la Ajnad Media Foundation, pe care liderul ISIS Abu Bakr al-Baghdadi a fondat-o în vara anului 2013. Cu ajutorul „fundaţiei” sale, al-Baghdadi compune melodii dedicate activităţilor sinistre ale Statului Islamic, spre deosebire de alte organizaţii teroriste, care reciclează cântece deja existente.
„Dacă produci cântece special pentru organizaţia sa, care subliniază teme precum instaurarea unui califat, obligaţia de a-i jura credinţă lui al-Baghdadi şi aşa mai departe, oferi o identitate clară Statului Islamic”, a declarat un alt specialist din cadrul Middle East Forum, Aymenn al-Tamimi.
Versuri şocante şi halucinante
După ce pilotul iordanian Moaz al-Kasasbeh a fost ars de viu într-o cuşcă, Ajnad Media a lansat un nou nasheed, numit “Curând, curând” (“Soon, Soon”), care a fost folosit ca fundal sonor în filmul execuţiei. Versurile sunt halucinante: “Pentru a vă distruge, sabia mea a fost ascuţită”, “am mărşăluit noaptea, pentru a tăia şi a spinteca”, “am umplut drumurile cu sânge roşu, cu întunericul baionetelor, cu tăierea gâturilor”.
Cântecele jihadiştilor nu ar fi fost, însă, atât de înspăimântătoare, dacă nu ar fi fost atât de uşor de reţinut. “Îmi amintesc unele melodii jihadiste mult mai bine decât îmi amintesc melodii din Boston. Iar asta este o mare problemă”, a declarat Phillip Smith.
Melodia de mai jos a fost creată de islamişti la mijlocul anului 2014 pentru a juca rolul de fundal sonor pentru un film cu diferite execuţii şi scene de pe câmpul de luptă.