Ce lovitură pregătește PSD împotriva PNL. Anunțul lui Marcel Ciolacu

Ce lovitură pregătește PSD împotriva PNL. Anunțul lui Marcel Ciolacu

Dacă PNL își va asuma răspunderea pe Legea bugetului, PSD va solicita dublarea alocațiilor copiilor .

PSD va solicita dublarea alocațiilor copiilor dacă PNL își va asuma răspunderea pe Legea bugetului. Anunțul a fost făcut de președintele interimar al partidului, Marcel Ciolacu, care a spus că parlamentarii PSD vor depune un amendament în acest sens, potrivit romaniatv.net.

,,Acest lucru, anul trecut l-a făcut şi PNL, şi nu cred că au ceva împotrivă ca PSD să vină anul acesta cu acelaşi amendament. Ce suportă bugetul României este atributul Guvernului. Veniturile copiilor sunt mult prea mici pentru timpurile de astăzi”, a spus Ciolacu.

Președintele interimar al PSD a mai declarat că legile privind prorogarea unor termene din justiţie şi cea privind transportul sunt în procedură avansată în Parlament şi este posibil că săptămâna viitoare să fie adoptate.

Ne puteți urmări și pe Google News

,,Nu înţelegem de ce s-a venit cu asumarea. Considerăm că este un conflict constituţional, atâta timp cât ele sunt în dezbatere parlamentară să vii cu asumarea. Cele două legi care sunt în dezbatere, noi vom sesiza”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Președintele interimar al PSD a declarat că PSD nu va depune moţiune de cenzură după asumarea răspunderii pe cele trei proiecte de legi.