Dubai Marina și Downtown Dubai, două lumi diferite ale luxului. Ce le deosebește
- Antonia Hendrik
- 11 octombrie 2025, 13:35
Dubai. Sursa foto: PixabayTot mai mulți români își îndreaptă atenția spre piața imobiliară din afara țării, preferând să investească în proprietăți din Grecia, Spania, Zanzibar și Dubai - cunoscut pentru luxul său impresionant și stilul de viață extravagant, iar două dintre cele mai râvnite zone rezidențiale ale orașului sunt Dubai Marina și Downtown Dubai.
Ce le diferențiază și ce le face atât de speciale locuințele din Dubai Marina și Downtown Dubai
Dubaiul a devenit, în ultimele decenii, un simbol al luxului și al arhitecturii futuriste, continuând să atragă atenția investitorilor și a celor în căutare de locuințe exclusiviste.
Zona rezidențială Dubai Marina este renumită pentru peisajele spectaculoase completate cu un canal artificial înconjurat de zgârie-nori impunători, restaurante elegante și promenada Marina Walk. Locuințele de aici oferă nu doar o priveliște deosebită asupra apei și portului de iahturi, ci și acces la plajă, facilități premium și un stil de viață dinamic.
Downtown Dubai se mândrește cu faimosul Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume, și Dubai Mall, unul dintre cele mai mari centre comerciale. Apartamentele din Downtown impresionează prin designul sofisticat, finisajele de înaltă calitate.
Așadar, ambele zone se remarcă prin infrastructura impecabilă, siguranța ridicată și oferta variată de servicii, de la centre de fitness, spa-uri și piscine, până la acces facil la școli internaționale și rețele de transport bine dezvoltate.
Cererea influențează prețurile, dar penthouse-urile din Marina și Downtown Dubai rămân în topul preferințelor cumpărătorilor. Aceste proprietăți se disting prin designul lor exclusivist, spațiile generoase și priveliștile spectaculoase care oferă senzația de a domina orașul de la înălțime. Sunt printre puținele reședințe de unde poți admira Burj Khalifa sau întreaga curbă a Dubai Marina din confortul propriei case.

Penthouse. Sursa foto: Pixabay
Penthouse-urile din Dubai Marina
Dubai Marina găzduiește unele dintre cele mai spectaculoase locuințe, amplasate în clădiri înalte care oferă facilități comparabile cu cele ale unor stațiuni de lux. În aceste proprietăți, lumina naturală pătrunde din abundență deoarece geamurile sunt uriașe, punând în valoare finisajele elegante de înaltă clasă.
Bucătăriile sunt spațioase și complet echipate, integrate perfect, cu insule multifuncționale ideale pentru gătit sau servirea mesei. Spațiile interioare se deschid generos către terase luminoase, iar unele apartamente includ piscine private.
Accesul se face adesea direct din lift, care se deschide în zona de living, oferind o intrare elegantă. Mobilierul ascunde spații de depozitare bine gândite, iar dormitoarele sunt amplasate strategic pentru a beneficia de cele mai spectaculoase panorame.

Dubai. Sursa foto: Pixabay
Reședințe exclusiviste amplasate în zonele de coastă
Locuințele amplasate în zonele de coastă sau de-a lungul litoralului, continuă să fie de interes major. Apropierea de apă rămâne un criteriu esențial pentru mulți cumpărători, iar cererea pentru aceste proprietăți o demonstrează deoarece aceste penthouse-uri se vând foarte repede.
Prețurile proprietăților din această zonă sunt încadrate la categoria premium. Apartamentele pornesc de la aproximativ 500.000 de euro, însă în funcție de amplasament și caracteristici și pot ajunge chiar și la două milioane de euro.
Zona se remarcă, de asemenea, printr-o ofertă generoasă de școli, unități medicale și opțiuni de petrecere a timpului liber, aspecte care atrag, în mod special, familiile cu copii.

Dubai. Sursa foto. Pixabay
Clădiri emblematice din Downtown Dubai
Clădiri precum The Address Residences, Burj Khalifa Residences sau Boulevard Point sunt „vedetele” din centrul orașului, recunoscute pentru designul sofisticat și serviciile premium.
Locuind aici, totul este la îndemână: Dubai Mall se află la câteva minute de mers pe jos, iar întâlnirile la o cafea nu necesită nici măcar pornirea mașinii. Chiar și sunetul metroului este estompat, contribuind la o atmosferă de calm rar întâlnită într-un oraș atât de vibrant.
Este explicabil faptul că în ultimii ani, piața penthouse-urilor din Dubai a cunoscut o creștere constantă, susținută de tranzacții record. Un penthouse, de exemplu, nu este doar o locuință, este un simbol al exclusivității, cu o arhitectură și o poziționare aparte, pe care nu le întâlnești oriunde. Valoarea unei astfel de proprietăți nu este dată doar de cifre, ci și de impactul pe care îl generează asupra vieții, se arată în articol publicat de LuxuryProperty.