Telefonul care se pliază în trei. Cât va costa

Telefonul care se pliază în trei. Cât va costa

În vreme ce marii producători precum Samsung și Huawei au lansat pe piață telefoane care se pliază în două, o altă companie chinezeazcă, TCL, a împins provocarea și mai departe.

TCL propune telefonul care se pliază în trei. E drept că este doar în fază de experiment, nu are un nume oficial și mai trebuie îmbunătățit dar…

Telefonul care se pliază în trei, arată ca un evantai și a fost prezentat în luna octombrie a anului trecut și, la momentul respectiv, nu părea impresionant.  Între timp, însă, chinezii au lucrat la îmbunătățirea modelului initial și, chiar dacă mai au de lucru, lucrurile au început să se miște.

Dispozitivul celor de la TCL este o combinație între un telefon și o tabletă formată din trei ecrane de câte 6,65 inci, alimentat fiecare de propria baterie. Atunci când este desfăcut arată fix ca o tabletă de 10 inci, iar ca să-l transformi în telefon, trebuie să-l pliezi de trei ori. De fapt, ca să fim corecți, dacă-l pliezi de tot, cineva ar putea crede că ții trei telefoane în mână, având în vedere grosimea fiecărui ecran.

Ne puteți urmări și pe Google News

Așa cum apare, aparatul TCL mai are până să rivalizeze cu Samsung Galaxy Fold sau Huawei Mate XS, cele mai tari telefoane pliabile de pe piață. De altfel, specialiștii estimează că pentru a-l finisa și pentru a-l aduce la un nivel acceptabil, chinezii ar mai avea de lucru destul de mult, iar lansarea oficială nu va putea fi mai devreme de cea de-a doua parte a anului 2021.

De fapt, ce face TCL acum e la stadiul de experiment. Telefonul cu trei ecrane n-are nici măcar un nume oficial. Compania chineză e recunoscută, de fapt, pentru televizoarele pe care le vinde, unele de o calitate extrem de bună, după cum arată specialiștii.

În condițiile în care piața telefoanelor mobile este în stagnare, dispozitivul propus de TCL pare un pariu  câștigător, cu condiția ca lucrurile să continue și să nu se împotmolească în acest stadiu. Telefoanele pliabile sunt considerate noua modă în industrie, pe piață existând modele mai scumpe, la peste 2.000 de dolari, dar și mai ieftine, la un preț de 1.000 de dolari.