Ce își dorește Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc. Primele declarații despre idila cu Dan Alexa

Ce își dorește Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc. Primele declarații despre idila cu Dan AlexaAndreea Popescu. Sursa foto: Instagram

Andreea Popescu și Rareș Cojoc  au decis să își încheie căsnicia, punând capăt anilor petrecuți împreună și legăturii care i-a unit alături de cei trei copii. Deși a ales să nu vorbească despre motivele divorțului, zvonurile legate de o posibilă apropiere a acesteia de Dan Alexa au curs în ultimele ore. După ce a fost acuzată că și-ar fi înșelat soțul cu celebrul antrenor, Andreea Popescu a explicat ce așteptări are în această perioadă, potrivit Cancan.

Andreea Popescu și Rareș Cojoc, final de drum

Fosta dansatoare a Deliei a declarat că traversează o perioadă în care își dorește liniște.

„Vreau să treacă puțin timpul, nu vreau să dau curs la nimic. Momentan nu am ce să spun, îmi doresc să se liniștească apele, atâta tot”, a afirmat ea.

Separarea este asumată de ambele părți, însă lucrurile s-au complicat odată cu apariția lui Dan Alexa. Conform informațiilor apărute în spațiul public, tensiunile ar fi început să apară în cuplu la finalul lunii ianuarie, când Rareș Cojoc a observat schimbări în comportamentul soției sale și ar fi descoperit în telefonul ei o conversație cu antrenorul Dan Alexa, începută încă din finalul anului 2025.

Rares Cojoc si Andreea

Rares Cojoc si Andreea. Sursa foto: Instagram

Nu ar fi negat apropierea de cunoscutul tehnician

Întrebată despre relația cu Dan Alexa, Andreea Popescu nu a negat apropierea de acesta, explicând situația într-un mod diferit, influențată și de gelozia față de presupusa legătură a soțului cu partenera sa de dans.

În urma discuțiilor tensionate, cei doi au încercat să găsească o soluție, însă reconcilierea nu a fost posibilă.

Andreea Popescu, despre divorț

Pe Instagram, fosta dansatoare a Deliei a scris că divorțul nu reprezintă un moment de bucurie, ci o traumă prin care fiecare trece în felul său.

„Copiii noștri rămân punctul nostru comun și cea mai mare responsabilitate. Legătura noastră pentru ei va continua, iar recunoștința pentru anii trăiți împreună și pentru ceea ce am construit va rămâne mereu”, a afirmat ea.

Ne puteți urmări și pe Google News