Ce este extremist în programul AfD din Saxonia-Anhalt. De la națiunea etnică la limitarea exercitării credinței religioase

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Mulți români se întreabă ce este extremist în programul cu care AfD a câștigat alegerile din Saxonia-Anhalt. Un prim răspuns ar fi că potrivit unei analize, acesta nu este extremist pentru că propune reducerea imigrației, controale mai dure la frontieră sau politici favorabile familiei tradiționale. Sunt alte probleme, care amintesc de trecutul recent. O confiscare naționalistă a politicilor publice.

Problema identificată de autoritățile germane este mai profundă: o concepție etnică asupra națiunii, diferențierea oamenilor după origine și religie, o politică explicită de limitare a islamului și delegitimarea sistematică a instituțiilor democrației parlamentare.

Din start trebuie spus că AfD din Saxonia-Anhalt nu trebuie calificată drept extremistă doar prin interpretarea adversarilor săi politici. Organizația regională este clasificată din 2023 de Oficiul pentru Protecția Constituției din Saxonia-Anhalt drept o formațiune ale cărei orientări extremiste de dreapta sunt considerate confirmate.

Argumentul oficial al autorității este că acțiunea politică a partidului se îndreaptă împotriva unor principii esențiale ale ordinii constituționale germane, în special demnitatea umană, protejată de articolul 1 din Constituție, și principiul democratic, consacrat de articolul 20.

Programul pentru alegerile regionale din 2026, adoptat la 11 aprilie la Magdeburg, permite să vedem concret unde apar aceste probleme.

Nu orice poziție dură a AfD este extremistă

Distincția este importantă mai ales pentru un public din afara Germaniei.

O politică foarte restrictivă privind imigrația nu este, prin ea însăși, neconstituțională. Nici cererea de reducere a numărului de solicitanți de azil, nici deportarea persoanelor fără drept de ședere, nici revenirea la reguli mai stricte pentru dobândirea cetățeniei. Justiția administrativă germană a formulat această delimitare destul de precis.

În deciziile privind supravegherea AfD de către serviciul federal de protecție a Constituției, instanțele au arătat că promovarea unei politici restrictive de imigrație este legitimă politic. Problema constituțională apare atunci când originea etnică devine criteriu pentru a stabili că unii cetățeni germani sunt mai puțin îndreptățiți decât alții să aparțină națiunii.

S-a confirmat în 2025 caracterul definitiv al hotărârilor care permit supravegherea AfD federală ca „Verdachtsfall”, adică organizație suspectată de acțiuni împotriva ordinii constituționale. Printre motive se numără existența unor indicii potrivit cărora cetățenilor germani cu origine străină li s-ar putea atribui un statut inferior și musulmanii ar putea fi discriminați din cauza religiei lor. 

Această graniță juridică este esențială pentru citirea programului AfD din Saxonia-Anhalt.

Campania electorală din Saxonia a AfD. sursa: Facebook

„Dispariția poporului german”

Programul începe capitolul despre familie cu o formulare care depășește discursul obișnuit despre natalitate.

Scăderea demografică este descrisă drept „îmbătrânirea și dispariția poporului german”. Imigrația este prezentată separat, drept un mijloc incapabil să împiedice dispariția „populației autohtone”.

În același capitol, AfD afirmă că societatea trebuie să pună din nou în centrul său familia formată din „tată, mamă și cât mai mulți copii”, iar politicile familiale sunt legate explicit de „continuarea existenței poporului nostru”.

Aici apare una dintre cheile ideologice identificate de Verfassungsschutz: conceptul etnic al poporului.

Cetățenii germani nu mai sunt decât etnicii germani

Autoritatea din Saxonia-Anhalt spune că programatica organizației este impregnată de Ethnopluralismus, o doctrină potrivit căreia popoarele ar trebui să trăiască în state cât mai omogene etnic și cultural. În interpretarea acesteia, acest concept pleacă de la o definiție a națiunii bazată pe origine și descendență și conduce la excluderea celor considerați „străini” din punct de vedere etnic.

Aceasta este una dintre diferențele fundamentale dintre naționalismul constituțional și extrema dreaptă germană.

În logica Constituției germane, un cetățean german este membru deplin al poporului german indiferent dacă bunicii săi provin din Bavaria, Turcia, Siria sau România. Originea etnică nu poate crea cetățeni de categorii diferite.

Curtea de Justiție Federală a formulat în 2025 principiul foarte clar: folosirea unui concept „etnic-cultural” al poporului devine incompatibilă cu Constituția atunci când este legată de un proiect politic care pune sub semnul întrebării egalitatea juridică a tuturor cetățenilor.

Islamul ca religie „străină”

Un al doilea pasaj deosebit de relevant este capitolul intitulat „Nu muezinului și minaretului”.

AfD afirmă explicit: „Islamul nu aparține nici Germaniei, nici Saxoniei-Anhalt.”

Programul recunoaște că libertatea religioasă prevăzută de Constituție se aplică și musulmanilor, dar susține că aceasta ar fi fost transformată prin interpretări juridice într-un fel de „super-drept fundamental”.

Concluzia politică este explicită: un guvern AfD ar urma să folosească „toate posibilitățile” pentru a limita influența acestei „religii străine cultural”, în măsura permisă de lege.

Nu afirmația „islamul nu aparține Germaniei” este, singură, decisivă juridic. O asemenea opinie este protejată de libertatea de exprimare.

Problema apare atunci când statul este chemat să trateze diferit o religie tocmai pentru că este considerată cultural străină.

Copiii refugiaților, separați de ceilalți elevi

Aceeași logică a separării apare în educație. Programul prevede ca toți copiii refugiaților și solicitanților de azil să fie educați în clase speciale, nu doar temporar pentru învățarea limbii germane.

Una dintre justificările oferite este că astfel copiii germani ar fi feriți de dificultățile provocate de învățarea împreună cu copii proveniți din „culturi complet străine”. AfD precizează că, spre deosebire de clasele de integrare folosite anterior pentru refugiații ucraineni, aceste clase speciale nu ar avea doar caracter tranzitoriu. Separarea elevilor după statutul juridic sau originea familiei ridică probleme evidente în raport cu principiul egalității.

Totuși, nici această propunere nu trebuie prezentată automat drept dovadă suficientă a extremismului. Devine relevantă în special în combinație cu concepția generală despre societate, în care „culturile străine” sunt tratate nu doar ca o problemă de integrare, ci ca un risc pentru comunitatea națională.

Democrația germană prezentată drept o viitoare dictatură

Un alt element central este raportarea AfD la instituțiile democratice existente.

Preambulul programului afirmă că Germania nu se află încă sub o „dictatură a vechilor partide”, dar avertizează că aceasta s-ar putea instala și le transmite alegătorilor că scrutinul din 2026 ar putea reprezenta „ultima noastră șansă”.

În capitolul dedicat democrației, programul susține că Germania trece de la o „dictatură a mentalității” exercitată prin presiune socială spre o „dictatură dură” care ar folosi represiunea juridică.

În același timp, trebuie spus că AfD afirmă explicit în program că susține alegerile, drepturile opoziției și participarea cetățenilor la decizie. De aceea, problema nu constă în simplul fapt că partidul critică guvernul sau instituțiile.

Autoritățile vorbesc despre delegitimarea sistematică a democrației parlamentare. Autoritatea afirmă că AfD Sachsen-Anhalt prezintă în mod repetat ordinea democratică drept o dictatură și instituțiile sale drept amenințări, urmărind astfel să erodeze încrederea populației în sistem.  În evaluarea serviciului de protecție constituțională, acesta este al doilea mare pilon al caracterului extremist al organizației, după concepția etnică asupra națiunii.

O nouă politică a memoriei: Germania trebuie „vindecată”

Una dintre cele mai spectaculoase părți ale programului privește cultura și istoria.

AfD consideră că felul în care Germania și-a tratat trecutul după război a dus la „perpetuarea unui complex de vinovăție”.

Programul susține că această situație ar fi produs o „tulburare de identitate” a Germaniei și anunță că un guvern AfD o va „vindeca printr-o nouă politică culturală patriotică”. Accentul ar urma să fie mutat spre „părțile bune ale istoriei germane”, pentru formarea unei identități naționale mai puternice.

Este importantă și aici precizia.

Programul nu neagă Holocaustul și nu afirmă că crimele nazismului nu au existat. Ar fi incorect să fie descris drept negaționist doar pe baza acestor pasaje.

Este însă evident un proiect de revizuire a politicii memoriei, într-o țară în care asumarea crimelor nazismului constituie unul dintre elementele centrale ale culturii politice postbelice.

Raportul Verfassungsschutz pentru 2025 se referă chiar la proiectul programului electoral din 2026 și evidențiază tocmai această intenție de schimbare a politicii memoriei și de construire a unei „identități naționale stabile”. Autoritatea concluzionează că nu se observă o îndepărtare a filialei AfD de pozițiile sale extremiste.

Homosexualitatea și „deviațiile sexuale”

Programul folosește și un vocabular foarte dur în chestiunea orientării sexuale și a identității de gen.

AfD afirmă că „deviațiile sexuale și modurile de viață nereproductive” ar beneficia în prezent de mai multă acceptare decât „familia normală formată din bărbat și femeie”.  În capitolul privind educația sexuală sunt folosite expresii precum „preferințe sexuale deviante”, iar familia formată din bărbat și femeie este definită drept forma normală de conviețuire.

Limbajul este evident stigmatizant. Totuși, dacă aplicăm riguros criteriile juridice germane, aceste pasaje sunt mai puțin decisive pentru calificarea extremistă decât concepția etnică asupra poporului sau discriminarea pe criteriu religios.

Conservatorismul social, chiar foarte dur, nu este automat extremism. Ar deveni o problemă constituțională mult mai clară dacă s-ar transforma într-un proiect de retragere a egalității juridice sau a unor drepturi fundamentale.

Unde se află, de fapt, nucleul extremist

Citit integral, programul AfD din Saxonia-Anhalt conține numeroase propuneri care pot fi descrise drept conservatoare, naționaliste, populiste sau radicale, dar care nu sunt în sine extremiste.

Controlul frontierelor nu este extremist. Deportarea străinilor fără drept legal de ședere nu este extremistă. Promovarea natalității nu este extremistă. Familia tradițională, patriotismul, critica Uniunii Europene sau opoziția față de imigrația masivă nu sunt, prin ele însele, poziții incompatibile cu democrația constituțională.

Nucleul problemei apare în altă parte.

Este vorba despre trecerea de la națiunea definită prin cetățenie la o națiune definită etnic și cultural. Despre tratarea unor cetățeni sau rezidenți ca fiind mai puțin integrați în comunitatea politică din cauza originii. Despre intenția declarată de a restrânge influența unei religii considerate „străine”. Despre folosirea statului pentru promovarea unei anumite identități naționale și despre prezentarea sistematică a actualei democrații parlamentare drept o formă de dictatură.

Iar aceasta este probabil distincția cea mai importantă pentru înțelegerea fenomenului AfD: partidul nu intră în zona extremei drepte pentru că vrea mai puțini imigranți, ci acolo unde originea, cultura și religia devin criterii pentru stabilirea apartenenței depline la comunitatea națională și politică.

În Germania, după experiența istorică a secolului XX, tocmai această diferență dintre cetățenia egală și apartenența etnică se află în centrul protecției constituționale a democrației.