Ce a mai rămas din mina de la Filipeștii de Pădure. Cariera de lignit, un teritoriu al ruinelor

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

La marginea comunei Filipeștii de Pădure, locul unde odinioară mii de oameni lucrau fără oprire pentru a scoate lignitul la suprafață și a alimenta economia României, timpul pare că a rămas suspendat. Fosta exploatare minieră, considerată una dintre cele mai importante din Muntenia în a doua jumătate a secolului trecut, s-a transformat astăzi într-un întins teritoriu al ruinelor, potrivit relatărilor făcute de observatorulph.ro.

Cum arată mina de lignit din Filipeștii de Pădure

Mina de lignit din Filipeștii de Pădure, județul Prahova, era în anii ’80-’90 una dintre cele mai mari exploatări din România, cu o producție anuală de aproximativ 900 de tone de cărbune. Marele handicap al exploatării a fost însă calitatea slabă a lignitului extras de aici.

Fără clienți și fără perspective economice, mina a intrat treptat în declin. Astăzi, din fostul colos industrial au rămas doar structuri degradate, iar ceea ce odinioară era o exploatare strategică este frecventat mai ales de hoții care caută fier vechi și cărbune printre ruinele exploatării de suprafață.

Exploatarea minieră a fost înființată în 1941, prin ordinul mareșalului Ion Antonescu, și aparținea atunci Căilor Ferate Române. Cărbunele extras era folosit drept combustibil pentru locomotivele și vapoarele cu abur.

Înghețată de casă cu puține calorii și răcorire garantată. 3 rețete rapide

Cea mai lungă perioadă de suspendare a permisului de conducere în România

Orașul ridicat în jurul minei

În deceniile ’60-’70, aproape 3.000 de oameni lucrau la mina din Filipești. Salariile ridicate și faptul că angajarea nu presupunea un nivel mare de școlarizare au atras tineri săraci din toate zonele țării, veniți aici în căutarea unui trai mai bun.

Potrivit Anuarului Societății de Științe Istorice, filiala Câmpina, comuna Filipeștii de Pădure avea în 1930 un număr de 4.777 de locuitori. Până spre sfârșitul anilor ’50, populația aproape se dublase, ajungând la aproximativ 10.000 de oameni.

Venirea masivă a muncitorilor a generat rapid o problemă majoră: lipsa spațiilor de cazare. O parte dintre noii angajați au fost adăpostiți în case confiscate de la familiile înstărite ale comunei, însă soluția s-a dovedit insuficientă.

Din acest motiv, în anii ’80 au început să fie construite colonii de blocuri destinate exclusiv minerilor, iar Filipeștii de Pădure a început să capete imaginea unui adevărat oraș industrial.

Un oraș industrial abandonat

Exploatarea minieră s-a extins continuu, iar spre finalul anilor ’80 devenise practic un oraș în interiorul altui oraș. Comunitatea avea tot ce era necesar pentru familiile minerilor: școli cu profil minier, spital, club, cantină și bibliotecă. În prezent, toate aceste clădiri sunt abandonate și degradate.

Din vechea exploatare a mai rămas foarte puțin. Declina început în 1997, atunci când minerii au fost disponibilizați și au primit câte 20 de salarii compensatorii. România nu mai avea nevoie de lignitul extras aici, iar costurile de întreținere ale exploatării au fost considerate prea mari pentru stat.

În urma închiderii minei au rămas dealurile de steril și lacurile formate în gropile unde, cândva, utilajele săpau continuu pentru a scoate cărbunele la suprafață. Zona este acum pustie.

Puținii oameni care mai ajung prin fostul perimetru minier sunt fie păstori, mulți dintre ei foști mineri care își aduc animalele la pășunat, fie hoți de cărbune care își riscă viața coborând prin galeriile și văgăunile exploatării abandonate.